ACTUALITATE
-
Locul în care soarele nu răsare timp de 45 de zile: Nu există drumuri până aici, iar străinii au nevoie de permis pentru a intra
Niciun drum nu duce spre acest oraș, soarele nu răsare săptămâni întregi în timpul iernii, temperaturile scad cu mult sub zero, iar cetățenii străini au nevoie de un permis special pentru a intra.
-
Recompense financiare pentru angajații ANAF. Guvernul a aprobat noile reguli. Se aplică din 2027
Guvernul a aprobat luni metodologia prin care performanța structurilor ANAF va fi măsurată pe baza unor indicatori-cheie, iar rezultatele vor fi corelate cu acordarea recompenselor financiare anuale pentru angajații Agenției.
-
Premieră pentru cea mai frecventă boală cardiacă moștenită: Prima reușită împotriva formei ‘fără leac’ a boli care ucide tineri
Un studiu de fază 3 arată primele rezultate pozitive din istorie în cardiomiopatia hipertrofică non-obstructivă, boala genetică legată de moartea subită la tineri.
-
România, în atenția presei internaționale pe fondul temerilor privind un atac rusesc. Ce spun oficialii NATO
Oficialii din statele de pe flancul estic al NATO spun că nu există dovezi privind un atac rusesc iminent, chiar dacă își consolidează apărarea și avertizează că acțiunile de sabotaj și provocările Moscovei împotriva Europei se intensifică.
-
‘Coșmar imobiliar’ românesc: Și-a vândut ferma din Olanda pentru un penthouse la Brașov și încă nu este proprietar. ‘7 ani pe care mi i-au furat’
Un olandez și-a vândut ferma și a plătit 150.000 de euro pentru două apartamente la Brașov. După șapte ani, încă nu este proprietar.
-
Şeful bandei Tren de Aragua din Chile, arestat în Peru cu ajutorul FBI
Poliţia peruană a arestat sâmbătă un cetăţean venezuelean identificat drept şeful bandei Tren de Aragua din Chile, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate împreună cu poliţia chiliană şi FBI-ul american
-
FOTO Google Maps schimbă numele Lacului Ontario în Lacul America, în urma ordinului executiv al lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, conform ordinului executiv de redenumire geografică semnat de preşedintele american Donald Trump
-
Plasa de siguranță care alimentează Europa cu dolari în crize ar putea dispărea ‘peste noapte’: Avertismentul bancherilor europeni
Bancherii Europei se tem că liniile de urgență prin care Fed furnizează dolari ar putea deveni vulnerabile politic. Cum ar putea fi afectată România.
-
AUR propune modificarea Constituţiei: Președintele își încetează mandatul dacă întârzie să desemneze premierul / Anticipate declanșate pe o procedură simplificată
Conducerea AUR a decis în weekend să promoveze un proiect de modificare a Constituţiei.
