admin
-

Prognoza Comisiei Europene ne arată de ce Europa va resimți socul crizei: Va conduce la creșterea inflației și vom avea o frânare a creșterii economice
Se preconizează că inflaţia va creşte în toată Uniunea Europeană, din cauza preţurilor la energie
-
Andi Cristea, în plenul Parlamentului European: „Cei slabi nu pot fi suverani. Doar cei puternici”
Mai ești suveran când informația care ajunge la cetățenii tăi și care le determină comportamentul este filtrată de algoritmii unor companii din afara granițelor?
-
Comisia Europeană a semnat cu România acordul SAFE. 16,68 miliarde de euro ajung în apărare şi infrastructură strategică
Ministerul Finanţelor anunţă că, joi, Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România, prin care ţara noastră va avea acces la 16,68 miliarde de euro pentru apărare şi infrastructură strategică
-
Femeie din Arad, agresată de concubin pe un teren viran din Târgu Jiu
O femeie de 31 de ani, din Arad, a ajuns la spital după ce ar fi fost agresată de concubinul său pe un teren viran din Târgu Jiu. Polițiștii au deschis dosar penal pentru violență în familie. Incidentul a fost sesizat polițiștilor pe 20 mai, în jurul orei 21:00. Potrivit oamenilor legii, agresiunea ar fi…
-
Profesorul Irimescu de la Liceul de Arte, condamnat la închisoare pentru relații sexuale cu eleva sa
Profesorul Lucian Irimescu, de la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, a fost condamnat la închisoare, pe 20 mai, pentru act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Acesta este acuzat că a întreținut relații sexuale cu o elevă și că ar fi înregistrat scenele. Profesorul are acum de ispășit 3 ani și 9…
-
Acțiuni preventive ale polițiștilor doljeni în școli din Craiova, Calafat și mai multe localități din județ
Polițiștii din Dolj au desfășurat în această săptămână mai multe activități preventive în unități de învățământ pentru creșterea siguranței în mediul școlar. Acțiunile au avut loc în: Craiova; Calafat; Bechet; Dăbuleni; comunele Sadova, Daneți, Mîrșani și Brădești. Prevenirea violenței și a consumului de droguri Polițiștii au discutat cu elevii despre: prevenirea delincvenței juvenile; combaterea traficului…
-
(VIDEO) Coșmar timp de șapte ani: bărbat exploatat și ținut sub teroare în Craiova. O femeie a fost arestată pentru trafic de persoane
Polițiștii Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și procurorii DIICOT au destructurat un caz grav de trafic de persoane. Un bărbat ar fi fost exploatat timp de aproape șapte ani, obligat să muncească fără plată și agresat constant. Potrivit anchetatorilor, în anul 2019, un bărbat de 60 de ani, aflat acum în urmărire penală,…
-
Gorj: Două persoane au ajuns la spital după o coliziune între două autoturisme la Vârț
Polițiștii din Rovinari au intervenit azi, la un accident rutier produs pe DN 66, în localitatea Vârț, după ce sistemul E-Call al unui autoturism a transmis automat alerta la 112. Un bărbat de 35 de ani, din Negomir, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Vârț către Rovinari, nu ar fi păstrat o…
-
Avioane de vânătoare NATO au fost mobilizate de urgență după ce au fost detectate drone deasupra Letoniei și Lituaniei
Lituania și Letonia au detectat joi drone în spațiul lor aerian și au îndemnat o parte dintre locuitori să se adăpostească, în timp ce avioane de vânătoare NATO au fost mobilizate de urgență pentru a intercepta aparatele, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de incidente de securitate de acest gen din țările baltice, scrie…








