admin
-

CM 2026. Cehia, meci egal cu Africa de Sud, în grupa A, condusă de Mexic
Reprezentativa Cehiei a remizat, joi, la Atlanta, scor 1-1, cu naţionala Africii de Sud, într-un meci din etapa a doua a grupei A de la Cupa Mondială 2026.
-
Sighiartău, replică acidă după ce Veștea a cerut amânarea Congresului PNL: „Crede că liberalii sunt nişte fripturişti”
Deputatul liberal Robert Sighiartău a afirmat joi, într-un mesaj pe rețelele sociale, că Adrian Veștea are impresia greșită că liberalii sunt „nişte fripturişti care pot fi impresionaţi de funcţii şi de accesul la putere”. Reacția vine după ce premierul desemnat i-a cerut lui Ilie Bolojan să amâne Congresul PNL.
-

Dominic Fritz anunță că va contesta la CEDO decizia Înaltei Curți care îi interzice candidatura până în 2030
Președintele USR, Dominic Fritz, anunță că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului decizia care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 2030 inclusiv, potrivit unui comunicat al USR.
-

JD Vance anunță startul negocierilor cu Iranul: „Perioada de 60 de zile a început oficial”. Care sunt condițiile Washingtonului
Statele Unite și Iranul au intrat oficial în perioada de 60 de zile prevăzută de memorandumul de înțelegere semnat de cele două țări pentru negocierea unui acord final de pace. Vicepreședintele american JD Vance a declarat că Washingtonul este pregătit să înceapă discuțiile tehnice cu Teheranul și a detaliat condițiile pe care administrația Trump le…
-
SURSE PSD va prelua portofoliul MAI! Cine va fi propunerea pentru Ministerul Energiei – Planul lui Adrian Veștea pentru două autostrăzi
SURSE PSD va prelua portofoliul MAI! Cine va fi propunerea pentru Ministerul Energiei – Planul lui Adrian Veștea pentru două autostrăzi
-
Fără precedent – O rețea secretă a elitelor globale a fost dezvăluită: 222 de nume expuse, de la NATO la Silicon Valley
Grupul, adesea comparat cu o versiune din lumea tehnologiei a reuniunilor Bilderberg, nu a oferit încă o reacție publică referitoare la această scurgere de informații.
-
Măsurile sociale din programul Guvernului Veștea: salarii, pensii, indemnizații, sprijin pentru mame, dizabilități și familii numeroase
Programul de guvernare al Cabinetului Veștea include un pachet amplu de măsuri sociale, de la noua lege a salarizării unitare și reforma pensiilor de serviciu până la prime pentru mamele cu cel puțin trei copii
-
Nicușor Dan pleacă din țară, în plină criză politică. Priorități: Ucraina, dronele, Orientul Mijlociu
Președintele României, Nicușor Dan, va pleca joi la Bruxelles, totul pentru a participa la Summitul Consiliul European, care se desfășoară în perioada 18-19 iunie 2026
-
OMV Petrom a semnat primele contracte pentru producția de la Rafinăria Petrobrazi: Aeroporturi din Europa Centrală şi de Est, pe lista cu clienți
Primele contracte pentru producția de la Rafinăria Petrobrazi au fost semnate de OMV Petrom SA cu OMV Downstream GmbH, o subsidiară deţinută în totalitate de OMV AG. O parte combustibilul sustenabil pentru aviaţie (SAF) şi uleiul vegetal hidrotratat (HVO) care vor fi produse în rafinăria Petrobrazi se vor vinde către aeroporturi din Europa Centrală şi…

