admin
-

Kievul mizează pe atacurile asupra infrastructurii energetice ruse. Denîs Șmîhal: „Așa se va decide soarta războiului”
Ucraina și Rusia sunt angajate într-o luptă pentru a-și distruge reciproc sistemele energetice, o campanie care va determina cursul oricăror viitoare negocieri de pace, a declarat, pentru Politico, viceprim-ministrul și ministrul energiei al Ucrainei, Denîs Șmîhal.
-

Donald Trump ar putea „declanșa scânteia celui de-al Treilea Război Mondial”. Ce i-a enervat pe iranieni încât au spus asta
Iranul a afirmat că Donald Trump ar putea „declanșa scânteia celui de-al Treilea Război Mondial” după ce SUA au avertizat că aceasta este „ultima șansă” a Teheranului de a ajunge la un acord.
-
Un astfel de fenomen nu s-a mai văzut de aproape 200 de ani: În ploioasa Mare Britanie este o secetă cumplită și soarele este pe cer toată ziua
Anglia şi Ţara Galilor s-au confruntat în acest an cu cea mai secetoasă lună iulie înregistrată vreodată, sub efectul valurilor de căldură şi al precipitaţiilor aproape inexistente, potrivit datelor provizorii publicate luni de agenţia de meteorologi…
-
Insula din Grecia despre care puțini turiști au auzit. Îi cucerește pe vizitatori prin plajele sălbatice cu nisip fin, apa cristalină și atmosfera autentică
Ammouliani, singura insulă locuită din Halkidiki, atrage turiștii prin plajele cu ape cristaline, atmosfera autentică și lipsa aglomerației. Destinația este ideală pentru cei care caută liniște și peisaje spectaculoase.
-
Presa internațională vorbește despre ”măsurile fără precedent” adoptate de România: A fost o intervenție spectaculoasă
O măsură fără precedent care subliniază amploarea crizei energetice din regiune, scrie Reuters după ce militarii români au detonat o stâncă pentru a redirecționa apa către centrala de la Cernavodă
-
Decizie-surpriză la Kiev: Volodimir Zelenski își retrage ambasadoarea din SUA. Culisele deciziei și anchetele care o vizează
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a revocat-o din funcție pe Olha Stefanișîna, ambasadoarea Ucrainei în Statele Unite, potrivit unui decret prezidențial publicat luni pe site-ul Administrației Prezidențiale. Decizia vine în contextul unei am…
-
„Butonul de resetare” al lui Trump în conflictul cu Iranul: liderul american repetă tiparul amenințării urmate de retragere
De la un ultimatum privind bombardarea centralelor electrice până la preluarea insulei Kharg, președintele american a amenințat de trei ori cu escaladări majore și de trei ori a dat înapoi.
-
Europarlamentar Andi Cristea: Politica de Coeziune ar trebui să rămână esențiale pentru state ca România care au de recuperat decalaje mari
Creștere prin producție industrială, comerț și agricultură
-
Cel mai frecventat aeroport de românii care merg Belgia își suspendă activitatea
Aeroportul Bruxelles Sud Charleroi, unul dintre cele mai aglomerate hub-uri pentru companiile low-cost din Europa și o destinație utilizată frecvent de românii care călătoresc spre Belgia, își va suspenda complet activitatea timp de 11 săptămâni în 2028.


