Autocamion în valoare de 450.000 lei căutat de autoritățile din Suedia, descoperit la Calafat

Polițiștii de frontieră din Calafat-Vidin au descoperit un autocamion aflat în atenția autorităților din Suedia.

În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat-Vidin s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară, un bulgar, de 40 ani. El se afla la volanul unui autocamion înmatriculat în Suedia, care circula pe ruta Bulgaria-Suedia.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor suplimentare derulate, s-a constatat faptul că mijlocul de transport figura în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare”. Alerta era introdusă de autoritățile din Suedia pe 2 august.

Autocamionul, estimat la o valoare de aproximativ 450.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Citește și: Directorii de la Salubritate cu averea la vedere


Publicat în

în

,