Bărbat reținut pentru 24 de ore după ce a lovit un tânăr pe o stradă din Craiova

Bărbat reținut pentru 24 de ore după ce a lovit un tânăr pe o stradă din Craiova

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Polițiștii au fost sesizați vineri dimineață de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Predești, că, în timp ce ieșea dintr-un bloc situat pe Aleea Arh. Duiliu Marcu, din municipiul Craiova, ar fi fost agresat fizic de un bărbat.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, în urma unui conflict spontan, un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Craiova, l-ar fi agresat fizic pe tânăr, acesta având nevoie de îngrijiri medicale.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

Citește și: O persoană a suferit arsuri după o explozie provocată de o acumulare de gaz


Publicat în

în