Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în localitatea Tuțulești, DN7.
S-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare, precum și 3 ambulanțe aparținând SAJ. Echipajele operative sosite la fața locului au constatat că în accident sunt implicate două autoturisme, o persoană este încarcerată, iar unul dintre autoturisme a fost proiectat lângă calea ferată.
S-a procedat cu celeritate la extragerea persoanei încarcerate, care a fost predată, inconștientă, echipajelor medicale prezente la fața locului. S-au început imediat manevrele de resuscitare. La fața locului se deplasează un elicopter de la Dolj Se asigură măsuri specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
Misiune în dinamică.
