Fostul primar Daniel Tudorache, condamnat cu executare în „Dosarul diamantelor“

Fostul primar al Sectorului 1 Daniel Tudorache a fost condamnat miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă în „Dosarul diamantelor”. În același proces, Tudorache a fost achitat pentru acuzația de spălare de bani, informează Agerpres. Decizia nu e definitivă.

Fosta soţie a primarului, Constanţa Adina Tudorache, a fost achitată în dosar pentru infracțiunea de complicitate la spălare de bani.

Tudorache rămâne cu diamantele

Potrivit G4Media.ro, instanța supremă a decis și confiscarea de la Daniel Tudorache a sumei de 56.820 lei, dobândită prin săvârşirea infracţiunii. De remarcat însă – notează G4Media – că instanța a decis ca familia Tudorache să rămână cu bijuteriile și pietrele prețioase evaluate la 2 milioane de euro despre care procurorii DNA susțineau că ar fi fost obținute ilegal.

Concret, completul de trei judecători a constatat că, printr-o altă decizie a unui complet de cinci judecători, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune luată faţă de cei doi, astfel încât a fost ridicat sechestrul pus pe bunurile acestora (11.210 euro, 4.235 dolari, 258 de obiecte – bijuterii şi pietre cu o valoare totală estimată de 9.784.295 lei).

Totodată, judecătorii au dispus restituirea cauţiunii, în cuantum de 200.000 euro, către Constanţa Adina Tudorache, dar şi a altei cauţiuni de un milion de euro.

Decizia nu este definitivă

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

La începutul lunii martie 2022, Daniel Tudorache a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, fiind plasat sub control judiciar pe cauţiune cu o valoare de 1.000.000 euro.

În acelaşi dosar, fosta soţie a edilului a fost acuzată de complicitate la spălarea banilor.

Între timp, cel care ar fi intermediat mita pentru fostul primar, Ion Niţă, a fost judecat separat şi condamnat definitiv la 9 ani şi două luni închisoare pentru trafic de influenţă.

Este vorba despre „Dosarul diamantelor”, intitulat astfel după ce în locuinţa lui Daniel Tudorache au fost găsite sute de bijuterii şi pietre preţioase cu o valoare de peste 9 milioane lei.

Acuzațiile din „Dosarul diamantelor”: trafic de influenţă și spălare de bani

Conform DNA, în perioada septembrie 2016 – mai 2017, Ion Niţă, persoană aflată în anturajul lui Daniel Tudorache, la acel moment primarul Sectorului 1, ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea unui contract de servicii pe care societatea acestuia îl avea cu o instituţie aflată în subordinea Primăriei Sectorului 1, iar, în schimbul banilor, Niţă se angaja să intervină, atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Tudorache, la funcţionarii responsabili, astfel încât contractul să se desfăşoare în bune condiţii – plata la timp a facturilor şi actualizarea tarifelor.

„În schimbul traficării influenţei, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum şi suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparţinând traficantului de influenţă”, menţionează anchetatorii.

Ion Niţă ar fi fost sprijinit de Daniel Tudorache. Cu prilejul a două întâlniri din zilele de 19 septembrie 2016 şi 7 februarie 2017 desfăşurate în biroul din cadrul Primăriei Sectorului 1, acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său şi că trebuie să ţină legătura cu acesta pentru buna desfăşurare a contractului. În acest mod, Daniel Tudorache ar fi confirmat caracterul real al influenţei, arată DNA.

De altfel, spun procurorii, din datele cauzei ar reieşi că Daniel Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de Ion Niţă.

Într-un context separat, afirmă procurorii, în perioada aprilie – iunie 2018, Ion Niţă ar fi pretins de la acelaşi om de afaceri un comision de 10% din valoarea unui contract de servicii încheiat la data de 27 aprilie 2018 cu o instituţie aflată în subordinea Primăriei Sectorului 1.

În schimb, Niţă se angaja să-şi exercite influenţa asupra funcţionarilor responsabili, atât direct, cât şi prin intermediul primarului, pentru a asigura câştigarea şi buna desfăşurare a contractului. La data de 12 iunie 2018, în baza solicitării, Ion Niţă ar fi primit în numerar suma totală de 5.000 lei, disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă.

La locuinţa lui Tudorache procurorii au găsit 258 de obiecte (bijuterii şi pietre preţioase) cu o valoare totală de 9.784.295 lei şi sumele de 11.210 euro şi 4.235 dolari.

Citeşte şi: Doi candidaţi au încercat să copieze la titularizare de pe ceasuri smart


Publicat în

în