Temperaturile vor fi peste cele obişnuite pentru următoarele patru săptămâni, în toată ţara, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Vor fi valori mai ridicate în sudul ţării, până la începutul lunii august pentru intervalul 8 iulie – 5 august.
Săptămâna 8 -15 iulie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Cu excepţia extremităţii de sud-est a ţării, unde regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în zonele montane.
Săptămâna 15 – 22 iulie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Săptămâna 22 – 29 iulie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în sudul teritoriului. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţări.
Săptămâna 29 iulie – 5 august
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în majoritatea regiunilor.