Italian arestat în Vâlcea. Era urmărit internațional

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au pus în aplicare, pe 21 iunie, un mandat european de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia. Mandatul viza un bărbat de cetățenie italiană, în vârstă de 45 de ani.

„Operațiunea a avut succes în localitatea Bujoreni, unde echipa de intervenție a reușit să localizeze și să rețină individul. Ulterior, acesta a fost adus în fața Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești și a fost reținut pentru 24 de ore în vederea luării măsurilor legale corespunzătoare“, conform IPJ Vâlcea.

Autoritățile judiciare din Italia au fost informate imediat pentru a demara procedurile legale de extrădare în baza condamnării sale la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 9 luni, pentru infracțiunea de tăinuire la furt.

Bărbatul a fost transferat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, unde a rămas sub custodia autorităților românești.

Citeşte şi: Două persoane rănite după ce au cazut cu maşina într-o râpă


Publicat în

în