Ziua Europeană a Prevenirii Furturilor din Locuință, marcată la Târgu Jiu

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Gorj au marcat ieri Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuință, prin activități informativ-preventive, desfășurate în municipiul Târgu Jiu, respectiv zona piețelor, strada Victoria Pietonal, precum și Parcul Central.

Astfel, polițiștii au distribuit flyere și au oferit recomandări preventive potențialelor victime ale infracțiunii de furt din locuință, care au vizat conștientizarea populației asupra riscurilor la care se expun, atunci când nu își securizează locuințele, în momentul părăsirii domiciliului.

Printre recomandările preventive adresate de polițiști, cetățenilor li s-a transmis să nu comunice datele despre plecarea de acasă pe rețelele de socializare, fiind principala modalitate prin care se vulnerabilizează în fața infractorilor.

Scopul acțiunii a fost conștientizarea, de către cetățeni, a necesității adoptării unor măsuri de autoprotecție și a unei atitudini prudente față de locuință și bunurile proprii, neglijența proprietarului fiind, de cele mai multe ori, principalul avantaj al infractorilor.

Citeşte şi: Olt: Tânăr de 25 de ani, mort într-un accident în comuna Izbiceni


Publicat în

în