Femeia de 49 de ani care a încercat, miercuri, să incendieze sediul Primăriei Ploieşti, a fost reţinută pentru 24 de ore. Ea este acuzată de comiterea infracţiunii de tentativă la distrugere.
„Poliţiştii Secţiei nr. 1 au fost fost sesizaţi că o femeie ar fi încercat să incendieze o clădire din Municipiul Ploieşti. O femeie de 49 de ani, din Ploieşti, ar fi intrat în sediul unei instituţii publice din municipiu şi ar fi vărsat un lichid inflamabil în incinta acesteia. Femeia în cauză ar fi exprimat faptul că intenţionează să incendieze clădirea”, potrivit IPJ Prahova.
Aceasta a fost imobilizată de către lucrătorii Poliţiei Locale prezenţi în clădire, fiind apoi preluată de poliţişti şi dusă la audieri.
Nemulţumirea acesteia este legată de faptul că nu a primit o locuinţă socială din partea municipalităţii.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la distrugere.
Citește și: Naomi Campbell, omagiată printr-o expoziţie la V&A Museum din Londra