David Popovici: „Se vede frumos pe hârtie că mi-am apărat titlul!“

David Popovici a devenit a doua oară campion European la proba regină, după ce a înregistrat, în finală, un timp de 46.88 de secunde. Românul a impresionat din nou prin reacția modestă pe care a avut-o după ce a cucerit medalia de aur la Campionatele Europenele de înot.

Sportivul nostru nu a vrut să își claseze performanța ca fiind cea mai bună din istorie. A subliniat, totodată, că gândul său era la performanța sa și nu la medalia pe care o poate câștiga.

„Am încercat să plec mai tare decât în calificări și semifinale. L-am întrebat pe domnul Adi dacă ar fi o greșeală și dacă e normal să îmi fie frică. Mi-a zis să nu îmi fac griji, nu se va întâmpla nimic. Mi-a zis să încerc să plec cât de tare pot. Am plecat cât de tare am putut, am întors cu al doilea cel mai rapid sprint din istorie, așa cred. Dacă nu chiar primul. Trebuie să am mai multă încrede în mine. Eu pot! Nu mă așteptam la timpul ăsta. Nu mă gândeam la medalie. Mi-ar fi plăcut să câștig aurul, era undeva în spatele minții. Singurele obiective au fost să plec rapid, să îmi iasă elementele tehnice și să mă întorc și mai tare. Atât!

E un bonus această medalie

Cred că anul acesta e mai bine decât anul trecut. Am fost la câteva ediții de europene. Parcă devin din ce în ce mai familiar cu formatul, cu publicul, cu totul. Mă simt din ce în ce mai bine la Europene. Se vede frumos pe hârtie că mi-am apărat titlul. Dar nu a contat niciodată cu adevărat pentru mine. E un bonus, așa îmi place să mă gândesc. E un bonus”, a declarat David Popovici, citat de GSP.

Citeşte şi: „Regele“ a cucerit proba „regină“! David Popovici a luat aurul la Europene


Publicat în

în