Cimitirele Craiovei, cele care sunt adminsitrate de RAADPFL, regia primărie sunt înţesate acum de camere de supraveghere. Administratorul a încheiat montarea celor 233 de camere de supraveghere, în cele patru cimitire pe care le are în grijă. Acestea funcţionează non-stop, iar monitorizarea este făcută de către Poliţia Locală.
Cele patru cimitire ale Primăriei Craiova, respectiv cimitirul Ungureni, cimitirul Nord, Sineasca şi Dorobănţia sunt din această lună supravegheate video. Craiovenii s-au plâns de foarte multe ori că mormintele sunt vandalizate la scurt timp după ce au loc înmormântări. În ciuda faptului că RAADPFL are angajaţi paznici care trebuie să asigure paza în interiorul cimitirelor, coroanele de pe morminte se fură de ani buni în cimitire precum Ungureni sau Sineasca. Administratorul spune că nu făcea faţă cu pază umană vandalismului, furturilor şi cerşetoriei care au loc în cimitirele oraşului. Drept urmare, regia a montat câteva sute de camere în locul în care morţii îşi dorm somnul de veci.
„Într-un demers menit să asigure securitatea și protecția locurilor de veci și a vizitatorilor, cele patru cimitire ale municipalității, administrate de către RAADPFL Craiova au fost echipate cu sisteme de supraveghere video.
Astfel, în total s-au montat 233 de camere, după cum urmează: Cimitirul Ungureni – 48 camere, Craiova Nord – 54 camere, Sineasca – 89 camere și Dorobănția – 42 camere.Camerele de supraveghere funcționează non-stop și deja au fost conectate la Dispeceratul de monitorizare de la sediul Poliției Locale. Măsura instalării sistemelor de supraveghere video a fost luată de către autoritățile locale pentru a oferi un nivel sporit de securitate în aceste locuri sacre, pentru a preveni vandalismul, furturile și a asigura siguranța vizitatorilor”, au precizat reprezentanţi ai RAADPFL Craiova.
Camere de supraveghere de 518.992 de lei în cimitirele Craiovei
Aceştia mai spun că, aceste camere de supraveghere sunt fixate în mai multe colţuri ale cimitirelor, nu numai la intrare sau pe aleile principale. Costurile cu achiziţioanrea şi monatrea acestor sisteme de supraveghere au costat autorităţile craiovene 518.992 de lei plus TVA.
Respectivele cimitire ocupă hectare întregi, iar soluţia găsită de reprezentanţii instuţiei a fost aceea a montării de camere video în punctele cheie ale acestora.
Primul cimitir din Craiova, monitorizat video a fost cimitirul Ungureni. Acest lucru se întâmpla în vara anului 2023 când s-au montat 105 camere, costurile fiind de96.651 de lei. În aceeaşi perioadă s-au montat sisteme de supraveghere şi în cimitirul Nord. Aici , costurile au ajuns la 128.830 de lei plus TVA. În Cimitirul Ungureni s-au montat 48 de camere de supraveghere, iar în Cimitirul Craiova Nord – 54. Majoritatea dispozitivelor monitorizează interiorul, însă și activitatea din împrejurimi este supravegheată.
La finalul anului 2023, Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public Locativ Craiova a încheiat licitaţia pentru acest proiect şi a desemnat firma care se va ocupa de întreg sistemul de supraveghere video din cimitirul Sineasca şi Dorobănţie.
PRO SECURITY PROTECT a venit cu oferta cea mai bună, comparativ cu suma pe care regia o estimase. Aceasta s-a oferit să ducă la îndeplinire condiţiile impuse în contract de către RAADPFL pe suma de 239.512 de lei, fără TVA (aproximativ 48.000 de euro). cele mai multe camere de supraveghere au fost montate în cimitirul Sineasca, iar costurile au fost de 160.753 de lei plus TVA. În cimitirul Dorobănţia au fost montate cele mai puţine camere, iar costul a fost de 78.758 de lei plus TVA.