(VIDEO) Mehedințean arestat pentru furt în formă continuată

Un mehedințean de 24 de ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, a fost arestat pentru furt calificat în formă continuată.

Pe 13 iunie, o femeie de 31 de ani, din comuna Burila Mare, a anunțat că persoane necunoscute i-ar fi sustras catalizatorul de la autoturism. Acesta se afla staționat într-o parcare, pe strada Crișan, din municipiu.

Polițiștii l-au identificat pe bărbatul de 24 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Polițiștii au stabilit că bărbatul ar fi comis alte cinci infracțiuni de furt de catalizator în perioada mai-iunie 2024, de la autoturisme parcate în municipiul Drobeta Turnu Severin.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate, atât la domiciliu cât și în autovehiculul folosit de bănuit, polițiștii ar fi identificat:

trei catalizatoare tăiate,

obiectul confecționat pentru tăierea acestora,

mănuși,

cagulă,

alte obiecte folosite la săvârșirea infracțiunilor.

Persoana în cauză ar fi încercat să părăsească teritoriul României cu ajutorul unui tânăr de 19 ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, care l-ar fi transportat pe raza județului Caraș-Severin.

Cu sprijinul polițiștilor din Caraș-Severin, cei doi bărbați au fost depistați pe raza localității Berzeasca. Cei doi au fost conduși la sediul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin.

Tânărul de 19 ani, sub control judiciar

Față de bărbatul de 24 de ani, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Față de tânărul de 19 ani s-a constituit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În noaptea de 14/15.06.2024, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore.

La data de 15 iunie, bărbatul de 24 de ani a fost prezentat Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin cu propunerea unei măsuri preventive. Propunerea a fost însușită de magistrați care au admis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Față de tânărul de 19 ani, procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Activitățile desfășurate au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale.

Citește și: Craiova: Bătrână accidentată pe trecerea de pietoni


Publicat în

în