Un cetăţean român a murit şi alţi doi au fost răniţi în Congo, fiind rănită încă o persoană, cetăţean al unui alt stat, anunţă Ministerul de Externe. Incidentul are loc în contextul degradării situaţiei de securitate din această ţară.
MAE aminteşte că pentru Congo este valabil un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – ”Evitaţi orice călătorie!”.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, duminică, faptul că, în contextul degradării situaţiei de securitate din Republica Democratică Congo (RD Congo), s-a autosesizat, prin intermediul Ambasadei României la Luanda, Republica Angola, ca urmare a apariţiei informaţiilor cu privire la decesul unei persoane şi rănirea altor trei, sâmbătă, în apropierea oraşului Goma, situat la frontiera cu Rwanda.
Astfel, reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile din Congo pentru obţinerea unor informaţii oficiale cu privire la cetăţenia şi identitatea victimelor.
”Din informaţiile comunicate reprezentanţilor misiunii diplomatice, a rezultat că persoana decedată şi două persoane rănite au cetăţenia română, iar cea de-a patra persoană rănită are cetăţenia altui stat. Până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară. Ambasada României la Luanda menţine situaţia în atenţie prioritară şi continuă dialogul cu autorităţile congoleze competente”, a precizat MAE.
În februarie, tot în Congo, doi cetăţeni români au murit şi alţi patru au fost răniţi.