Târgu Jiu: Șofer agresiv, băut la volan

Un tânăr din Gorj este cercetat penal după ce a condus beat o mașină. Potrivit oamenilor legii, bărbatul a efectuat mai multe derapaje controlate.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au depistat ieri un tânăr de 20 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, în timp ce conducea un autoturism, în parcarea deschisă circulației publice, de pe strada Narciselor, care a adoptat un comportament agresiv în conducerea autovehiculului, prin aceea că a efectuat derapaje controlate, faptă pentru care a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 R, iar cu ocazia testării cu etilometrul a rezultat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.


Publicat în

în