Doljean fără permis, depistat băut și drogat la volan

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Brădești, Dolj, a fost depistat de polițiști conducând fără permis. Ulterior, oamenii legii au stabilit că tânărul era sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.

Polițiștii doljeni au precizat mașina condusă de tânărul de 25 de ani a fost oprită în comuna Brădești.

”În seara zilei de 14 iunie, ora 20.25, polițiști din cadrul Secției nr.15 Poliție Rurală Filiaşi au depistat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Brădești, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate. În urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.26 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar și cu aparatul drugtest, rezultând indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Tânărul a fost condus la o unitate medicală unde a refuzat prelevarea de mostre biologice”, au precizat oamenii legii.

Pe numele suspectului a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.


Publicat în

în