Șefa DNA a decis deschiderea dosarului în care patronul „clonei”, Mihai Rotaru și procurorul Doru Țuluși sunt acuzați de dare, respectiv luare de mită. Adrian Mititelu a audiat ca martor. Dosarul vine la aproape o lună de zile după ce suporterii Universității Craiova au cerut intervenția Laurei Codruța Koveși.
Adrian Mititelu a intrat în sediul Direcției Naționale Anticorupție la ora 11:00 (15 decembrie). El urmează să le dea detalii procurorilor DNA cu privire la modul în care Doru Țuluș a soluționat un dosar în care Mititelu îl acuza pe Mihai Rotaru de șantaj.
Istoria unui flagrant ratat
În iulie 2015, Adrian Mititelu, patronul Universității Craiova anunța că DNA are multe probe referitoare la felul în care Rotaru a înscris CSUC în Liga II-a și a încercat să-l șantajeze.
Probele s-au lăsat așteptate. Nu au apărut. Mititelu a făcut publice niște înregistrări incendiare ale unor discuții între avocatul său și Vasile Șiman, fostul patron al Sportului Studențesc. DNA a păstrat tăcerea.
Din discuții reieșea faptul că Rotaru cerea de la Mititelu 10 hectare de teren. Dacă acesta nu-i satisfăcea cererea el urma să continue să blocheze prin diferite tertipuri orice autorizație de construcție pe terenurile respective. Ca și bonus, Rotaru dorea să-i dea lui Mititelu și echipa de fotbal înscrisă ilegal în campionat.
DNA a păstrat tăcerea din nou. Dosarul nu a ieșit la iveală, iar flagrantul pe care-l aștepta Mititelu nu s-a mai petrecut. Nici înregistrările realizate în timpul șantajului și nici alte probe nu au fost administrate, iar Rotaru a continuat practicile infracționale.
El a blocat accesul echipei lui Mititelu pe stadionul Ion Oblemenco și a blocat vânzarea unui teren al acestuia prin intermediul unei asociații pe care o controlează.
Afacerile lui Țuluș cu Rotaru
Pe 25 mai 2012, procurorul Doru Țuluș depunea la registratura DNA declarația sa de avere anuală. La capitolul „bunuri mobile înstrăinate” apărea o creanță pe care procurorul o vânduse în martie 2010 către o persoană fizică pentru 28.000 de euro. Cumpărătorul s-a aflat abia în 2017: Mihai Rotaru.
Țuluș a declarat tranzacția exact atunci când procurorii DNA începuseră verificările tranzacțiilor de la ANRP și era evident faptul că Rotaru va avea un rol principal în anchetă. Cu toate acestea, Țuluș a reușit să-și acopere bine partenerul de afaceri. Mihai Rotaru a petrecut numai o scurtă perioadă în arest.
Apelul fanilor
În urmă cu o lună de zile, obosiți de complicațiile juridice, fraudele și abuzurile din jurul echipei lor de fotbal, suporterii Universității Craiova au adresat o scrisoare deschisă procurorului șef al DNA, Laura Codruța Koveși.
„Ei îl șantajau pe Mititelu, iar când el țipa din toți rărunchii credeam că este nebun. Ei decideau că stadionul poate fi ocupat numai de echipa lor. Ei decid care suporteri să primească sprijinul primăriei. Ei sunt un fel de Dumnezei în Oltenia. Decid destine și stigmatizează suflete. Au împărțit populația în două. Au învrăjbit frați și au schilodit imaginea celui mai iubit club de fotbal pentru simplul lor moft de a se vedea aclamați de zeci de mii de oameni. Au cumpărat oameni de stat, funcționari și au plătit chiar și suporteri. Deja anomia puterii statului este uriașă. Cronică. Olguța se vrea adulată.” spuneau atunci susținătorii echipei de fotbal.
„Are în jurul ei oameni devotați care îi cântă omagiul ca unui lider comunist. Unui grup mic de personaje intonând anemic și agramat, le lipseşte totuşi efectul dramatic al celor 50.000 de voci care tună la unison pe stadion, având cucurile zvelte îndreptate către cer ca o pădure de trandafiri gata să o salute pe regina Olguța. Ăsta este moftul pentru care ne-au călcat în picioare visele.” descriau suporterii Universității Craiova situația din oraș.
Scrisoarea se încheie cu rugămintea ca șefa DNA să intervină, ea fiind ultima speranță „Noi ne-am pierdut încrederea în justiția asta de care se tot vorbește pe la televizor. Suntem scârbiți de acest moft și în acest moment dumneavoastră sunteți singura speranță. Nu vrem să ne explicați juridic ce a făcut Mititelu, ce a făcut Olguța sau ce a făcut Rotaru, dar vă rugăm cu respect să ne redați bucuria fotbalului. Este ultima care ne-a mai rămas și dumneavoastră sunteți singura care puteți să ne-o mai redați. Dacă este nevoie luati-i pe toți!” spuneau fanii Craiovei.