Palmaresul Universității Craiova nu este al CSUC. Așa au decis judecătorii de la Tribunalul Dolj într-un proces la care oficialii Clubului Sportiv al instituției de învățământ superior din Craiova.
Palmaresul Universității Craiova nu este al CSUC. Așa au decis judecătorii de la Tribunalul Dolj într-un proces la care oficialii Clubului Sportiv al instituției de învățământ superior din Craiova.

CSU Craiova este clubul sportiv al Universității din Craiova, adică entitatea care se ocupă cu sporturile extra-fotbal. Intrat în sarabanda clonărilor lui Rotaru, această entitate de drept public a solicitat Tribunalului Craiova să constate faptul că ar fi deținătoarea palmaresului echipei de Fotbal Universitatea Craiova.
La finalul procesului, reprezentanții CSUC au realizat că nu au cum să câștige și după mai multe încercări de tergiversare au decis să renunțe la judecată. Magistrații au respins cererea de renunțare la judecată, s-au pronunțat în favoarea lui Adrian Mititelu.
Acesta a anunțat pe Facebook: „Am castigat procesul cu palmaresul pe fond! A fost respinsa renuntarea la judecata!”.
Decizia vine după o luptă juridică interesantă în care patronul Universității Craiova a prezentat acte din arhivele Ministerului Educației, Ministerului Sportului și ale diferitelor instanțe de judecată. Salutată de fanii Universității Craiova, hotărârea judecătorilor a stârnit aprige reacții din partea reprezentanților „clonei”.
Aceștia au negat realitatea într-un comunicat hilar. „Motivul pentru care noi credem că s-a luat această hotărâre este că instanţa a decis că nu are calitatea de a judeca această cerere, palmaresul fiind o stare de fapt şi nu de drept” spun reprezentanții CSUC în contextul în care tocmai ei sunt cei care au deschis procesul.
Victoria dictată de judecătorii de la Tribunalul Dolj vine cu o săptămână înainte de alt eveniment juridic important din istoria Universității. Săptămâna viitoare magistrații de la Curtea de Apel București se vor pronunța referitor la dezafilierea echipei de fotbal, proces în care Adrian Mititelu a câștigat „tur-ul” la Tribunalul București primind despăgubiri de 250 de milioane de euro.