Antonie Solomon: Universitatea Craiova e a lui Mititelu

La aproape trei ani de la eliberare, Antonie Solomon vorbește pentru Oltenia.info. Este primul interviu acordat de fostul primar al Craiovei după ieșirea din închisoare. Antonie Solomon a condus destinele Craiovei vreme de 11 ani.


La aproape trei ani de la eliberare, Antonie Solomon vorbește pentru Oltenia.info. Este primul interviu acordat de fostul primar al Craiovei după ieșirea din închisoare. Antonie Solomon a condus destinele Craiovei vreme de 11 ani.

Din 2001 în 2004 a fost vice-primar, iar apoi a câștigat două mandate de primar. A plecat din primărie după niște alegeri câștigate „la mustață” de Olguța Vasilesu și a ajuns în pușcărie după un dosar în care DNA nu a probat niciodată luarea de mită. Între Primărie și pușcărie a făcut o escală în Senat. Mulți spun că dacă ar candida ar câștiga alegerile pentru funcția de primar al Craiovei indiferent de contra-candidat.
Mai toate proiectele finalizate de actuala administrație au fost gândite în perioada lui Solomon. Încă pe atâtea au fost abandonate. Pasajele de la Universitate, centrul istoric sau aqua park-ul sunt numai câteva dintre realizările proiectate de Antonie Solomon. Tot în vremea lui în Craiova au apărut primele hyper-market-uri și centrul modern a fost reabilitat. În aceiași perioadă în centru a apărut și celebra fântână muzicală, iar Craiova era locul de desfășurare a Romanian Music Awards.

În această primă parte a interviului, Antonie solomon vorbește despre proiectele sale, despre Universitatea Craiova și procesul în urma căruia a fost condamnat. Mâine, dezvăluiri spectaculoase despre persoana care l-a condamnat, avertismentul lui Gigi Becali sau jocurile puterii din jurul lui Traian Băsescu.

Proiectele lui Solomon

Mihai Belu: Actuala administrație finalizează abia acum o serie din proietele gândite de dumneavoastră. Mai sunt proiecte din mandatul dumneavoastră care încă nu sunt implementate?

Antonie Solomon: Aș vrea să le reamintesc cel mai bine și dumneavoastră puteți să constatați pe teren dacă sunt înfăptuite sau urmează sau sunt abandonate. În 2009 semnam împreună cu fosta ministră a dezvoltării un plan integrat de dezvoltare a Craiovei. Suma pentru care am semnat atunci a fost de 98 de milioane de euro. Proiecte care încep să prindă contur și Craiova s-a dezvoltat și și-a schimbat fața într-o perioadă scurtă de timp. Toți mi-au că m-am mișcat foarte repede și probabil că i-am și deranjat pe unii, pe primarii valoroși ai societății.

Mihai Belu: Vă referiți aici la primarii din Ardeal?

Antonie Solomon: Eu am spus la momentul potrivit și de primarii de sectoare și din Ardeal și de peste tot din țară că i-am invitat aici la Craiova la Asociația Municipiilor din România. Au venit toți. S-a încheiat cu un miting și a trebuit să ieșim în stradă și să vadă cât de cât împlinirile mele în acest municipiu.

Vorbim de cele nouă bulevarde din Craiova care arătau jalnic. E vorba de Oltenia, Tineretului în Craiovița, Pelendava, Amaradia, Caracal, Bariera Vâlcii și Râului și o stradă Toamnei din Barieră. Toate aceste străzi și bulevarde au fost realizate în proporție de 60% pe mandatul meu mai puțin cele trei străzi: Râului, Caracal și Bariera Vâlcii care s-au terminat foarte târziu.

Mihai Belu: Bariera Vâlcii e strada unde a câștigat Tel Drum-ul acum contractul.

Antonie Solomon: Nu cunosc această firmă nici ce hram poartă nici cine sunt acționarii, nu am lucrat niciodată cu ea, dar probabil că… este o firmă

Mihai Belu: Este o firmă care la nivel de 2004 a avut un buget cât Ministerul Culturii

Antonie Solomon: Am auzit că e din Alexandria și din presă că e nu știu cine în spatele ei. După aceea finalizasem pasajul suprateran. În august l-am inaugurat, în iunie am ieșit eu din pușcărie. La pasajul subteran dădusem drumul la lucrări, demolasem casele. S-a finalizat mai greu, așa.

Mihai Belu: Dar care a fost problema la pasajul subteran.

Antonie Solomon: Nu mai știu de ce s-a întârziat atât. Nu știu ce să vă spun. M-am detașat de tot ce înseamnă primărie. Am întors spatele instituției, dar nu orașului. Merg în piață, merg pe stradă, mă salută oamenii, discut cu ei. Ce să vă spun? E dureros când știi că ai pus atâta suflet că ai lipsit din mijlocul familiei 12 ani și să mi-se spună înainte de alegeri că „vezi că tu nu ai decât populația de partea ta”. Rareș Bogdan, cel care a făcut și un sondaj de opinie înainte de alegeri. Atunci m-a pus pe gânduri.

Au anunțat de cinci șase ori că a murit

Mihai Belu: Ați fost la foarte puțin la o lungime…

Antonie Solomon: Culmea că eu am avut mai multe voturi când am pierdut decât atunci când am câștigat în 2008, dar sunt victorii care coboară și înfrângeri care te ridică.

Mihai Belu: Impresia generală a fost că dumneavoastră ați fost mult prea sigur pe victorie.

Antonie Solomon: Și asta.

Mihai Belu: Nu v-ați implicat atât de mult pe cât trebuia în campanie.

Antonie Solomon: Acum toți îmi reproșază asta. Vă spun că dacă aveam 90.000 de voturi, contracandidatul avea 91.000. Dacă aveam 100.000, contracandidatul avea 101.000.

Mihai Belu: Credeți dumneavoastră…

Antonie Solomon: Ce să vă spun, dacă unul care eram primar în exercițiu, iar el era unul care lucra în Craiova, avea lucrări și a finanțat contra-candidatul meu. Mai ales că mai era și vice-președinte la partid. Ce să vă spun? Relația dintre Ponta și Oprea.

Mihai Belu: Au fost presiuni și din partea instituțiilor de forță ale statului în campanie?

Antonie Solomon: N-am simțit asta, dar ele își fac datoria foarte profesionist. E greu să-ți dai seama cum lucrează, dovadă că mi-au spus că am murit de nu știu câte ori. De cinci – șase ori. Toată Craiova a venit și cu coroane. Cei din Craiovița porniseră deja. Cine o face? Dacă a-ți face-o dumneavoastră ar crede 100, 1000 de oameni, dar din toată țara să fiu sunat înseamnă că știu unde să apese, cum să lanseze zvonul. Am fost ne-agreat să zic așa.

Mihai Belu: Nefrecventabil pentru clasa politică.

Antonie Solomon: Poate am fost o voce prea puternică. Le spuneam adevărul. Eu le-am spus că adevărul este ca apa rece, supră numai dinții bolnavi. Ei bănuiesc că au dantura sănătoasă și nu trebuiau să se supere pe mine că le-am spus anumite chestiuni. Ultimul proiect pe care l-am semnat a fost centrul istoric.

Am fost la Cracovia să văd cum arată centrul lor vechi

Mihai Belu: Care s-a finalizat acum și este o laudă pentru actuala administrație.

Antonie Solomon: Să se laude, dar eu niciodată nu acceptam să facă pavajul din granit, să fie cu becuri în pavaj. Dacă vorbim de istorie trebuia să fie cum a fost acum 100 de ani. Eu am fost în orașul Papei, la Cracovia cu arhitectul după mine, cu Mircea Diacontescu, cu un grup de firme care voiau să vină la licitație și am văzut ce înseamnă centrul Cracoviei. Dacă ne batem joc să facem kich-uri. Una este centrul modern pe care l-am finalizat în 2007. Fântâna muzicală care mai este folosită din când în când, nu s-a schimbat o duză, nu s-a pus o pompă și vrem să atragem oamenii, dar nu s-a schimbat o melodie.

Mihai Belu: Domnule primar, o să sar puțin peste istorie și o să revin în prezent. Candidați?

Antonie Solomon: Nu am voie.

Mihai Belu: Cât mai durează această interdicție?

Antonie Solomon: Până în februarie anul viitor. N-am treabă cu grațieri. Nu mă interesează pentru că eu am fost condamnat pentru luare de mită. Eu nu am fost condamnat pentru furt din bugetul local, din fonduri europene. Luare de mită care niciodată nu mi-au probato și dacă vă spun că la completul de 5 judecători principalul martor pe care se baza DNA-ul că o să spună ceva în favoarea lor a spus „nu Solomon a luat banii, e dușmanul meu și vreau să rămână dușmanul meu toată viața pentru că nu ne înțelegem, avem idei diferite și viziuni diferite” și a dat un nume. A spus „întrebați-l pe Penescu, că e în sală”.

Mihai Belu: La cine vă referiți?

Antonie Solomon: Păi care e? Unul e.

Mihai Belu: Adrian Mititelu?

Antonie Solomon: Mititelu a spus asta la completul de 5 judecători. Eram în sală cu băiatul meu, cu avocatul. Am plecat la restaurant că am scăpat și într-o jumătate de oră se comunică faptul că s-a respins apelul.

Universitatea Craiova e a lui Mititelu

Mihai Belu: În altă ordine de idei, ca un om care suferă pentru Craiova, vă spun ca un considerent personal, la momentul la care erați primar simțeam că sunteți un pic împotriva echipei de fotbal, în momentul acesta vă regret din tot sufletul și când văd ce se întâmplă plânge inima în mine.

Antonie Solomon: Da, Craiova va avea o echipă puternică atunci când principalul acționar va fi Primăria Municipiului Craiova. Nu știu dacă e legal să finanțeze. Ceilalți să vinsă sponsori. Că va fi pe mâna unuia sau altuia… vor fi divergențe. Uite acum: că am gândit o asociere cu Universitatea, cu Primăria și cu un particular. Nu știu care e rolul primăriei în asociere, care e rolul Universității din Craiova, o brambureală. Nu așa se face fotbalul profesionist.

Mihai Belu: Ei au încercat să facă o nouă echipă și au gândit-o mai mult juridic decâtdin punctul de vedere al unei echipe de fotbal. Universitatea vine cu un fel de marcă, care nu e defapt marca Universitatea Craiova, echipa de fotbal.

Antonie Solomon: Eu știu că au renunțat la ea. I-au dat-o lui Arnăutu atunci.

Mihai Belu: Da, Universitatea Craiova vrem, nu vrem din punct de vedere juridic e a lui Mititelu.

Antonie Solomon: Da, a lui Mititelu e. Eu nu știu ce au făcut ei acum sincer, dar văd că nu se leagă nimic. Copii tineri aleargă, dar nu au intelect. Înainte mergeau la o facultate, aveau emoții la un examen, poate mai învățau ceva și se cunoștea și pe teren. Acum decât aleargă. Fiecare încearcă să-și etaleze valoarea fotbalistică, dar fotbalul este un sport de echipă. Mă uit la Andrei Ivan care e prieten cu fiul meu. E un băiat care-mi place, bătăios, tânăr, păcat că cei care conduc staff-ul tehnic nu le explică la fiecare individual ce trebuie să facă un vârf. Vârful înseamnă viteză, inteligență, rezistență, forță. Astea patru sunt calitățile să te duci în față să dai gol.

Mihai Belu: E mai greu cu inteligența pentru că și nivelul educației generale a scăzut.

Antonie Solomon: Asta am spus și eu nu mai fac o facultate, acum toată lumea se uită să joace afară pentru bani care îi cheltuie într-un an, doi și rămân iar pauperi.

Mihai Belu: Mai bine s-ar duce într-o corporație. Un fotbalist mediocru câștigă maxim 100.000 în 10 ani, iar într-o corporație un șofer câștigă 1000 de euro pe lună până la 65 de ani.

Antonie Solomon: De aia nici nu mai vin oamenii la fotbal. Acum se duc spre calculator. Visează să ajungă în America…


Publicat în

în