Administrația din Craiova se chinuie din răsputeri să păstreze blocurile neconstruite din strada Caracal în sfera de influență a Chinei. O altă firmă chineză este pe cale să se implice în cel mai mare eșec al „guvernării” Olguța Vasilescu.
Administrația din Craiova se chinuie din răsputeri să păstreze blocurile neconstruite din strada Caracal în sfera de influență a Chinei. O altă firmă chineză este pe cale să se implice în cel mai mare eșec al „guvernării” Olguța Vasilescu.
Altă firmă misterioasă
Primarul interimar Mihai Genoiu încearcă la rândul său să facă alba-neagra cu „investitorii” chinezi din cartierul de pe strada Caracal. El a anunțat pompos faptul că o misterioasă firmă guvernamentală din China dorește să preia concesiunea celor 19300 mp.
Pentru a da greutate cuvintelor sale, Genoiu a specificat că această firmă de stat a primit acceptul „guvernului de la Beijing” pentru această investiție.
El nu a specificat care este numele companiei de stat chineze, nu a vorbit despre felul în care aceasta va realiza investiția.
Ascunzișurile anunțului
Vorbele entuziaste ale primarului interimar al Craiovai, Mihai Genoiu vin cu exact două luni înainte de expirarea ultimatumului dat de Consiliul Local firmei Shandong Ningjian Construction Group Investment România S.R.L., actualul deținător al concesiunii.
Prin hotărârea nr. 28/2017, consilierii craioveni au decis să dea firmei un termen până pe 31 mai 2017 înainte să anuleze contractul de concesiune. În HCL se specifică faptul că „investitorii” trebuie să facă dovada cu extras de cont că dețin banii necesari ddesfășurării afacerii.
Anunțul de acum poate să ascundă faptul că se încearcă o amânare a amânării. De asemenea, preluarea SRL-ului românesc de o altă firmă din China ar putea să însemne o „rostogolire” a responsabilităților.
În hotărârea Consiliului Local nu se specifică foarte clar cine trebuie să facă dovada asupra faptului că deține banii pentru investiții. Asta ar însemna că dacă noul asociat al SRL-ului scoate un extras de cont contractul nu se reziliază.
Olguța Vasilescu i-a prezentat pe chinezi apoteotic
În mai 2014 Olguța Vasilescu era încrezătoare în firma chinezească „Vor fi gata la timp, pentru că firma care a câştigat licitaţia este serioasă. La rândul ei, va lucra cu firme româneşti, şi aşa vom vedea cum lucrează chinezii cu românii. Pe ei nu-i interesează să câştige bani din acest proiect – pentru că nu au cine ştie ce câştig din asta – ci îi interesează să intre pe piaţa românescă ca să vedem cum lucrează ei” spunea Olguța Vasilescu.
Ea l-a prezentat pe afaceristul chinez ca pe un fel de Mesia al investițiilor „Din câte am înţeles, este vorba despre o persoană gen Ţiriac, la noi, în România” spunea Olguța Vasilescu într-un ziar local spunand că reprezintă Departamentul de Comerț al Provinciei Shandong.
Chinezii lui Vasilescu. Nicu Vasilescu
Fostul consilier al acestuia, Cornel Stănescu este reprezentantul chinezilor, iar unul dintre chinezi era membru al unui ONG condus de Nicu Vasilescu. Chiar și Banca pentru Dezvoltare a Chinei a avut dubii despre proiectul de la Craiova și despre firma chinezească și a retras finanțarea.
„Cartierul de locuinţe va fi finalizat în decembrie 2016. Au fost nişte probleme cu Banca de Dezvoltare a Chinei care asigură finanţarea din cauza unui raport de audit realizat de o firmă de avocatură din România, că aşa suntem noi în România: ne tragem palme pe la spate unii altora. Respectiva firmă de avocatură a spus că aceste apartamente nu se pot vinde, pentru că nu sunt cereri. Noi am cerut schimbarea acestui auditor, a venit alt auditor, care de data aceasta a venit să vorbească şi cu primăria să vadă dacă sunt cereri sau nu. Bineînţeles că sunt cereri: sunt aproape 1.800 de cereri depuse deja, iar vânzarea nu va fi nici un fel de problemă”, a spus Olguţa Vasilescu atunci când BDC a spus pas proiectului.