Când încă nu mă prinsesem ce înseamnă democrația, frații Păunescu erau patronii Universității Craiova. Că au luat-o bine sau că au acaparat-o ostil, că au furat-o de la stat sau că nu au furat-o nu mai contează. Nici de Intercontinental nu i-a întrebat nimeni.
Au luat-o și apoi au predat-o lui Ilinca. Acesta a gajat-o și a jucat-o la casinouri sau pe mese sordide de barbut și a pierdut-o la fel cum a pierdut fabrica de maioneză. Din tenebrele Securității venit un alt proprietar. De această dată el s-a numit Gigi Nețiou. Un infractor dovedit. Un condamnat care și-a luat proprietatea în primire și, după mai multe conflicte cu tot orașul, a plecat cu jucătorii la București. La Dinamo. A venit rândul lui Dinel Staicu să devină proprietar. El a văzut repede că notorietatea nu e ceva bun și a vândut echipa lui Mititelu. Nu a vândut-o odată. A vândut-o de două ori. Prima dată Dinel l-a păcălit pe Mititelu și abia la a doua tranzacție i-a dat într-adevăr echipa.
Adrian Mititelu a devenit așadar proprietar al echipei de fotbal. Că a fost bun sau că a fost rău nu mai contează. Probabil că nu a fost un manager desăvârșit. Marketing-ul a fost deficitar. Organizarea poate că nu s-a ridicat la standarde internaționale.
Deoarece afacerea lui a fost una cu vizibilitate toată lumea l-a urmărit și criticat. Nimeni nu stă să vadă dacă Popeci șterge de praf mașinile, dacă Berceanu are paharele spălate la Ramada sau dacă Anghel a aerisit bine grâul în hambare. Cu toate astea, toată lumea a fost cu ochii pe felul în care Mititelu a manageriat echipa. Cei mai mulți l-au criticat.
Cu toate astea de la a critica pe cineva pentru că nu își manageriază bine afacerea și până la a-l pedepsi organizând o escrocherie pentru a pune mâna pe afacerea respectivă este cale lungă.
Ceea ce au făcut cei care au înființat o clonă a Universității Craiova nu este cu nimic diferit de băieții care „trag” carduri prin țările exotice din America Latină. Nu diferă cu nimic furtul Universității Craiova de escrocheriile puse la cale de Genică Boerică sau de stratagemele elaborate de deținuții care fură de la bătrâni prin metoda „accidentul”.
Indiferent de cât de bun sau prost a fost Mititelu ca manager el a avut o proprietate și o grupare criminală organizată l-a deposedat. Indiferent dacă nouă, suporterilor Universității Craiova, ne place sau nu de Mititelu, acesta este proprietarul de drept al echipei.
Putem să demonstrăm și să-l determinăm să vândă. Putem să încercăm să-l convingem să-și ia un asociat potent financiar. Dar nu este posibil să închidem ochii atunci când cineva îi fură efectiv proprietatea.
Atunci ar însemna ca mâine poimâine și tu, cititorule, să rămâi fără casă pentru că a venit Olguța Vasilescu și a intrat în ea în vreme ce două – trei ziare declamă cu avânt patriotic faptul că bunicii tăi au cumpărat casa cu prea puțini bani.
Ar mai putea să însemne că într-o zi Rotaru poate să vină și să spună că mașina ta este a lui pentru că nu ai șters-o de praf, iar bara din spate este ușor înfundată.
Exemplele sunt multe. Dacă facem o listă cu patronii teraselor de pe Lipscani am putea vedea cam în ce fel se împart lucrurile la Craiova.
Luați terasele. Turnați-vă cimentul pe unde vă trece prin cap. Numărați banii de la ANRP având grijă să nu-i încurcați cu cei de la „Craiova Capitală Culturală Europeană”. Puneți-vă membrii de partid directori la școli și numiți-vă toate șchioapele la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară dar uitați de Universitatea Craiova!