Zgonea la DNA

Valeriu Zgonea s-a prezentat astăzi la DNA unde a fost audiat. Fostul președinte al Camerei Deputaților a stat în interiorul instituției aproximativ trei ore. 

Valeriu Zgonea are calitatea de suspect și este, conform unor surse judiciare, acuzat de luare de mită și trafic de influență. Audierile au avut loc la sediul celebrei Secții Teritoriale DNA Ploiești. Politicianul a declarat la ieșirea de la audieri că este „o anchetă în faza incipientă”. 
Conform unor surse din rândul anchetatorilor citate de Digi 24, Valeriu Zgonea este acuzat de faptul că ar fi primit 52.000 de lei pentru a facilita, folosindu-și influența, numirea fiicei unui om de afaceri într-o funcție de secretar de stat. 
Zgonea a fost dat afară din PSD în 2016 după un conflict pe care l-a avut cu Liviu Dragnea. La alegerile parlamentare el nu a mai candidat. Secția teritorială DNA Ploiești se află în mijlocul unui scandal mediatic după ce în mass media au apărut mai multe înregistrări ale unor convorbiri dintre un procuror și soția unui inculpat.


Publicat în

în