EXCLUSIV. Cine decide reantoarcerea Universitatii Craiova pe Oblemenco

Universitatea Craiova a castigat o lupta pentru revenirea in templul fotbalului. Razboiul continua. Oltenia.INFO va prezinta persoanele de care depinde acum revenirea echipei de fotbal acasa. Majoritatea persoanelor sunt implicate politic si niciuna

nu este din Oltenia.
Compania Nationala de Investitii pare a fi cheia in revenirea Universitatii Craiova pe Ion Oblemenco. Anul acesta, Consiliul Local din Craiova a transmis dreptul de folosinta al stadionului catre aceasta institutie pentru a reusi construirea unui nou complex sportiv.
CNI este un mamut realizat pentru derularea unor programe investitionale dintre cele mai diverse. Conform legii de functionare, CNI trebuie sa urmareasca asigurarea resurselor financiare pentru constructiile de interes public. CNI are o Adunare Generala a Actionarilor si un Consiliu de Administratie. Am decis sa analizam componenta AGA, in general structura acesteia fiind regasita si in componenta Consiliului de Administratie unde fiecare actionar si-a trimis un reprezentant care sa-i reprezinte interesele.

Dan Nicolae Buscu

Presedintele CNI este Dan Nicolae Buscu. A debutat in sferele rarefiate ale functionarilor potenti in 2005 ca director al Oficiului National al Monumentelor Istorice. Cariera sa a continuat la Compania Nationala pentru Autostrazi si Drumuri Nationale unde a iesit in evidenta pentru salariul urias de 15.000 de lei lunar. El a fost numit in 2012 in functia de director general al CNI si persedinte al consiliului de administratie al institutiei. Este casatorit si are un copil.

Ambroziu Duma – PSD

Directorul Portului Constanta a fost angajat al Autoritatii Navale Romane din 2002 pana in 2007. In aprilie 2012 Ambroziu Duma a fost numit sef peste portul din Constanta dupa ce sindicalistii au blocat accesul fostei conduceri si au recurs la proteste violente. El este considerat ca fiind apropiat de liderul PSD Radu Mazare, la randul sau un fervent sustinator al Olgutei Vasilescu. Duma reprezinta Administratia Proturilor Maritime in AGA Companiei Nationale de Investitii.

Liviu Radu – PNL

Acesta reprezinta, din postura de director general Aeroportul International Bucuresti Otopeni. El a fost numit in 2013. El a fost secretar de stat la interne in perioada guvernului Tariceanu si a fost numit in urma cu sase luni in fruntea Aeroportului International Bucuresti Otopeni din postura de „manager privat”. Detine un teren in Dolj, fapt care ne poate duce la ideea ca macar sotia are o legatura cu Oltenia. Radu este un apropiat al PNL.

Darie Mihai – neutru

Este menager privat la Administratia Canalelor Navigabile. El reprezinta aceasta institutie in AGA CNI, iar votul sau pare a fi neinfluentat politic. Provine din mediul corporatist financiar-bancar si are 37 de ani.

Luigi Marius Ciulbei – neutru

Este reprezentantul Administratiei Porturilor Dunarii Maritime Galati in AGA CNI. A lucrat la institutia pe care o reprezinta de 21 de ani. Desi a fost numit la conducerea APDMG in 2012 de catre USL nu pare a avea profilul talibanului politic care sa dea votului sau o conotatie ideologica.

Dragos Alexandru Draghici – neutru

Este managerul privat al CFR Marfa. Daca va avea timp sa se prezinte in adunarea generala a actionarilor CNI consideram ca nu va avea un vot influentat politic.

Oamenii lui Dragnea – PSD

Este unul din oamenii lui Dragnea care reprezinta Ministerul Dezvoltarii Regionale. Este om de afaceri din Oradea care a detinut mai multe functii publice in structurile administratiei centrale. El este secretar general adjunct al MDRT, fiind numit in aceasta functie in iunie 2012. Cel de-al doilea reprezentant al MDRT in AGA Companiei Nationale de Investitii este incert, dat fiind ca Elena Gabriela Eremia a plecat la Ministerul Mediului.


Publicat în

în