Municipiul Calafat este în aceste zile în sărbătoare. Zilele Municipiului Calafat 2013 se desfăşoară în intervalul 9-12 mai. Vor urca pe scena amplasată în cele patru seri Alessia, Fly Project, Loredana, Corina, Sylvie şi Andra.
Nu vor lipsi programele de muzică populară, susţinute de Ansamblul “Maria Tănase” multi cântăreti de muzică populară.
Mircea Guţă, primarul municipiului Calafat: „Aceste patru zile de manifestări dedicate municipiului Calafat, eveniment aflat la cea de-a 22-a ediţie, reprezintă o modalitate de a prezenta ce avem mai frumos în comunitate şi de a ne bucura alături de oaspeţii din ţară şi din străinătate. Programul din acest an cuprinde o arie foarte largă de manifestări pentru toate vârstele şi de aceea sunt convins că veţi avea bucuria de a simţi că sărbătoarea vă aparţine în totalitate. Mă bucur că sunt în mijlocul dumneavoastră şi vă doresc ca aceste momente frumoase să vă călăuzească permanent. La mulţi ani Calafat! La mulţi ani România!”
Cheltuielile privind susţinerea concertelor vor fi suportate de sponsori şi cei care vor închiria spaţii comerciale.
Programul Zilele Calafatului 2013:
Vineri, 10 mai:
Ora 9.00 – Ansamblul „Eleftheria” al comunităţii elene din Calafat.
Ora 20.00 – Spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul „Maria Tănase” din Craiova.
Ora 22.00 – Concert Alesia.
Sâmbătă, 11 mai :
Ora 16.00 – Muzică şi dansuri cu interpreţi şi formaţii locale:
• Ansamblul “Oltenaşii” Basarabi – coordonator Camelia Raboveanu Pricina;
• Ansamblul “Rozele Calafatului ” – coordonator Marinela Carauleanu;
• Ansamblul “Bobocica” Băileşti – coordonator dir. Marcel Boţa;
• Ansamblul “Crăiţele” Maglavit – coordonator Stela Mituleţu;
• Ansamblul “Drag de Joc” al Liceului Teoretic “George St. Marincu” Poiana Mare – coordonator Ileana Bechir;
• Formaţia artistică “Flori din Poieniţă” din Poiana Mare – coordonator Camelia Raboveanu Pricina;
• Formaţia de dansuri populare a comunei Ghidici;
• Ansamblul “Dunărea” al comunei Cetate;
• Ansamblul “Gorjanca” al Şcolii Populare de Arta Târgu Jiu.
Ora 20.00 – Concert FLY PROJECT.
Ora 21.00 – Concert LOREDANA.
Duminică, 12 mai:
Ora 18.00 – Muzică şi dansuri moderne cu formaţiile locale:
• ICE COLD – street dance
• 3AS – dans contemporan
• SCREAM N SHAT – dans modern
• MINI PINKY – dans ţigănesc
• LORY POP si I&J – muzică interpretare
Ora 20.00 – Concert Recital Sylvie
Ora 21.00 – Concert CORINA
Ora 22.00 – Concert ANDRA
Ora 23.00 – Închiderea oficială a Zilelor municipiului Calafat cu un foc de artificii.
Leave a Reply