Aterizare forţată pe un câmp din Mehedinţi

Un avion utilitar a aterizat astăzi pe un câmp din localitatea Ciochiuţa, Judeţul Mehedinţi. Motorul s-a oprit în zbor, pilotul a încercat să redreseze aparatul şi în scurt timp a decis să aterizeze forţat după ce a evitat cateva case din apropiere.

”Stropeam pădurea de via-a-vis, şi chiar în dreptul asta a ]nceput să scadă puterea motorului, mecanicul a încercat să refacă puterea, nu a reuşit şi atunci am intrat în situaţia de criză. Am evitat localitatea şi am rezolvat situaţia, l-am pus la sol.” a declarat pilotul avionului Ştefan Onica.

 Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină pentru a se asigura că nu se va produce o tragedie. Nici o persoană nu a fost rănită în urma incidentului. Avionul de tip Antonov II executa operaţiuni de combatere a dăunătorilor la fondul forestier. Aparatul de zbor aparţine unei firme din Timişoara şi a suferit avarii la trenul de aterizare.


Publicat în

în