Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a precizat astăzi că cea mai importantă realizare în primul an de guvernare USL constă în faptul că au reușit să stabilizeze țara din punct de vedere economic.
”Astăzi se împlineşte un an de la preluarea guvernării de către Uniunea Social Liberală, iar bilanţul acestui an de guvernare ne arată că suntem pe drumul cel bun.
Guvernul Ponta a reuşit să reîntregească salariile bugetarilor, să le dea pensionarilor înapoi banii luați de guvernarea Boc, să indexeze pensiile cu inflaţia şi să crească salariul minim. Am scăpat de „băieţii deştepţi” din energie şi am oprit „furtul” din bani publici la companii și instituții ale statului, precum Poşta Română şi Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.
Cea mai importantă realizare constă în faptul că am reușit să stabilizăm țara din punct de vedere economic.
România este una dintre puţinele ţări europene care au înregistrat o creştere economică în 2012, iar pentru 2013 estimăm că vom avea una dintre cele mai ridicate rate de creştere economică din Uniunea Europeană.
Pentru prima dată în istoria postdecembristă, România are un sold al comerţului exterior pozitiv, fiind înregistrată o creştere de 8% a exporturilor şi de doar 1% a importurilor.
În plus, țara noastră și-a respectat angajamentele asumate la nivel european, de a reduce deficitul bugetar sub 3%. De altfel, diferența dintre veniturile statului și cheltuielile înregistrate în primele trei luni ale lui 2013 a fost de 4,1 miliarde de lei, mai mică decât valoarea prognozată de 4,3 miliarde de lei.
Acest lucru indică faptul că România nu mai crește pe datorie. Datoria externă pe termen scurt la 31 ianuarie 2013 este în scădere cu 3,6% faţă de 31 decembrie 2012, în vreme ce datoria externă pe termen mediu şi lung a crescut cu doar 1,7% faţă de 31 decembrie 2012.
Toate aceste lucruri au făcut ca numărul de salariaţi în economie să se majoreze cu 70.000 în perioada aprilie 2012 – februarie 2013. Şomajul a înregistrat o scădere accentuată – în luna februarie 2013 a scăzut la 6,7%.
Desigur, mai sunt multe lucruri pe care trebuie să le facem, dar rezultatele ultimului an îmi dau speranța că România se îndreaptă acum în direcția pe care ne-o dorim.” a declarat Valeriu Zgonea pe un site de socializare.