Un om al legii din Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Dan Liviu Dumitru a fost acuzat că, timp de un an, a ataşat mai multe dovezi de plată falsificate la dosarele de înmatriculare. Astfel, acesta a provocat un prejudiciu de 240.000 lei bugetului de stat.
Probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale arată că, în perioada 2011-2012, Dan Liviu Dumitru, poliţist la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, a realizat mai multe operaţiuni de înmatriculare a unor autovehicule prin încălcarea dispoziţiilor legale privind taxa de poluare, provocând un prejudiciu de aproximativ 240.000 lei bugetului de stat, prin ataşarea mai multor dovezi de plată falsificate la dosarele de înmatriculare, potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Vâlcea
„De asemenea, a exercitat acţiuni de inducere în eroare asupra părţilor vătămate, cauzând un prejudiciu de circa 100.000 de lei. În cursul anului 2012, inculpatul a pretins şi primit bani în legătură cu îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, respectiv în schimbul traficării influenţei sale asupra altor funcţionari din cadrul RAR”, se arată într-un comunicat al Parchetului Tribunalului Vâlcea.