Ministrul Economiei Varujan Vosganian a declarat astazi în cadrul unei conferinţe de presă că angajaţii disponibilizaţi de la Oltchim vor primi lunar, aproximativ 2000 de lei, timp de doi ani, cumulat din şomaj şi compensare.
„Salariaţii disponibilizaţi de la Oltchim vor primi aproximativ 1.800 – 2.000 lei, lunar, timp de doi ani, cumulat din şomaj şi compensare. Se pot înscrie la masa credală şi pot obţine şi salarii compensatorii. Vor putea avea un venit final mare. Noi sperăm însă ca aceste persoane să fie reintegrate odată cu privatizarea Oltchim” a declarat Vosganian.
Ministrul Economiei a mai precizat că: „De luni se semnează acordurile de confidenţialitate pentru companiile şi agenţiile care vor dori să se implice direct în privatizarea Oltchim. Dacă colaborarea cu creditorii este bună, sper să încheiem la final de an”