Cinci traficanţi de etnobotanice reţinuţi la Craiova

D.I.I.C.O.T. Craiova a reţinut un grup de cinci persoane, traficanţi de etnobotanice.  Asupra acestora au fost gasite peste 500 de tigari cu continut etnobotanic.

 

Poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Craiova – Serviciul Antidrog, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat o percheziţie domiciliară, la imobilul deţinut de o femeie de 43 de ani, din municipiul Craiova. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi al celor de la I.P.J. Dolj. În urma percheziţiei, au fost găsite şi ridicate 514 ţigarete cu conţinut de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive (etnobotanice). Din cercetările efectuate de către poliţiştii B.C.C.O. Craiova  – Serviciul Antidrog a rezultat  faptul că, în perioada septembrie 2012 – aprilie 2013, mai mulţi tineri, care domiciliau în imobilul deţinut de femeie, au comercializat droguri de risc şi plante de tip „etnobotanic”. Totodată, au fost identificate şi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, cinci persoane, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri legale corespunzătoare. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi cu produse care sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi completată prin Legea 522/2004, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, respectiv art. 3 din Legea 194/2011, privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.


Publicat în

în