Ionel Gane vrea la Universitatea Craiova

Ionel Gane, fostul jucator al Universitaţii Craiova, din perioada de glorie, în prezent antrenorul echipei CS Severin, nu ar refuza oferta de a antrena Universitatea Craiova, în cazul în care ar fi ofertat. Fostul atacant al Ştiinţei spune, că echipa lui de suflet, trebuie sprijinită, de toţi foştii

jucători, pentru a reveni cât mai repede în prim planul fotbalului din România. Gane s-a bucurat de trei victorii din Liga I, dintre care două în faţa lui Viorel Hizo, tehnician ce după înfrângerea cu FC Vaslui de la Severin şi-a dat demisia.

CS Severin s-a impus în fața Vasluiului cu toate că a avut trei absențe importante din primul 11. „Azi am reușit să câștigăm chiar dacă Durimel, Dorel Stoica și Dănănae au lipsit.”

Jerry Gane a dezvăluit că a fost felicitat de Adrian Mititelu, care îl dorește în cadrul noului proiect ce urmează să fie lansat la Craiova:

„M-a felicitat Mititelu, urmărește echipa, îl urmărește pe Florin Costea. Am vorbit cu el despre noul proiect, în condițiile în care și Balaci și Țicleanu erau acolo, m-am bucurat pentru că toți ne dorim ca Universitatea Craiova să apară, dar mai mult nu. E greu să refuzi Craiova, mi-aș dori să ajung acolo ca antrenor, chiar dacă ar fi în Liga a doua. Ar trebui să ajutăm cu toții, indiferent că sunt eu, Ovidiu Stângă sau ceilalți componenți ai Craiovei Maxime, dacă putem ar fi bine să o ajutăm. Universitatea ne-a lipsit în acest timp. Eu cred că promovarea ar trebui să fie obiectivul principal după revenire, chiar dacă e greu. Ar trebui făcută o selecție bună și ar trebui să promovăm. Ceea ce înseamnă Universitatea Craiova pentru toată zona de aici, vă dați seama ce impact ar fi. Eu cred că și în Liga a II-a, Craiova ar avea foarte mulți spectatori.”, a declarat Gane.

 


Publicat în

în