Craiova renaste cu jucatori de la Sportul

Adrian Mititelu a anunţat prin intermediul unui comunicat că Ilie Balaci va fi noul manager general al echipei, iar Aurel Ţicleanu va ocupa postul de antrenor, dar formaţia Universitatea Craiova figurează momentan doar pe hârtie ca proiect.

În organigrama clubului oltean nu există momentan niciun jucător.

Situaţia s-ar putea rezolva mai repede decât s-ar putea aştepta până şi cei mai optimişti suporteri ai juveţilor, iar noua formaţie Universitatea Craiova ar putea fi construită cu jucători de la Sportul Studenţesc.

Nu mai puţin de 15 jucători ai echipei din Regie au depus memorii să devină jucători liberi de contract din cauza restanţelor financiare, iar Mititelu ar putea profita de situaţie pentru a-i îndrepta spre Craiova, anunţă DigiSport.ro

„La nivel oficial, oltenii neagă acest interes, dar nu este exclus să le asigure pe viitor asistență juridică jucătorilor pe care doresc să-i legitimeze. În afara lui Varga, printre fotbaliștii vizați de Balaci și Țicleanu se numără și Lungu, Lung, Beța, Cioranu, Patriche, Ghinga și Ferfelea”, scrie sursa citată.


Publicat în

în