Delegatie franceza la CJ Dolj

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, împreună cu prefectul Marius Deca, s-au întâlnit, joi, cu o delegație a Ambasadei Franței la București – Oficiul francez pentru imigrație și integrare în vederea stabilirii modalității de semnare a unui Acord de cooperare și

colaborare cu autoritățile orașului Nantes. Cu acest prilej, președintele CJ Dolj Ion Prioteasa, care și-a declarat interesul pentru implementarea unui astfel de parteneriat, a afirmat că Acordul-Cadru are ca scop reinserția persoanelor defavorizate, în special a persoanelor de etnie romă.
„Ne-am întâlnit astăzi (joi) la Consiliul Județean, alături de domnul prefect, cu prietenii noștri din Franța, respectiv domnul Fabrice Basile, șeful misiunii Oficiul francez pentru imigrație și integrare din cadrul Ambasadei Franței la București, și cu doamna Marie-Therese Leblanc, coordonatoarea acțiunii sociale de reinserție în România. Acest eveniment este prilejuit ca urmare a unui protocol pe care cei doi premieri, român și francez, l-au convenit și care s-a concretizat printr-o hotărâre de Guvern, din 4 decembrie 2012. Acordul-Cadru al acestui protocol s-a semnat în septembrie 2012. Este vorba de un proiect-pilot pentru cinci județe din România, între care și județul Dolj, care are ca scop reinserția persoanelor de etnie romă și nu numai. În general se referă la persoane defavorizate, care trăiesc în zona Nantes – Metropole. Discuția de azi a privit modalitatea și procedura pe care trebuie s-o urmăm pentru a semna acest protocol de colaborare, data fiind stabilită pentru 24 mai. Noi vom da tot sprijinul pentru realizarea acestui protocol experimental. În ceea ce privește județul Dolj au fost selectate două familii, una din comun Vârtop, cealaltă din Sălcuța, în privința cărora se încearcă aplicarea acestui experiment care să se poată constitui pe viitor într-un model de bună practică și pentru alte județe în ceea ce privește colaborarea bilaterală româno-franceză. Se încearcă și valorizarea aptitudinilor pe care le au persoanele care pot fi repatriate. Altfel spus dacă o persoană este mai aplecată spre agricultură să poate fi ajutată să-și dezvolte o afacere, alta dacă știe o mică meserie să poată fi ajutată cu bani de la Guvernul francez pentru a se stabili aici. Am transmis toată deschiderea noastră și suntem alături de cei care vor să pună în practică acest proiect-pilot. Vrem să transmite și o scrisoare de intenție ca între cele două mari localități Nantes și Craiova să există o colaborare care să rămână peste ani și care să se refere și la altfel de proiecte de cooperare”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, prefectul județului Dolj, Marius Deca, a precizat: „Apreciem aceste eforturi și suntem alături de prietenii noștri francezi în acest proiect. În zona Nantes sunt 5.000 de familii, iar dintre ele au fost selectate 17 pentru a face parte din acest proiect. Cinci dintre aceste familii, două din Dolj și trei din Mehedinți, au fost incluse în prima parte a proiectului pilot. De exemplu, persoana din comuna Vârtop, parte a acestui proiect experimental, a fost ajutată să muncească aproximativ 10 hectare cu ajutorul unor utilaje”.
Șeful misiunii Oficiul francez pentru imigrație și integrare, Fabrice Basile, a precizat că acordul de cooperare între comunitățile locale din Franța și România este „expresia voinței” de a colabora a celor două părți semnatare. „Mulțumesc autorităților județului Dolj pentru interesul acordat și pentru voința de a semna acordul de cooperare și colaborare în sprijinul ambelor părți. Aceste înțelegeri comune derivă din Acordul-Cadru semnat la nivel guvernamental de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, de Ministerul Afacerilor Interne și de către Oficiul francez pentru imigrație și integrare, în prezența ministrului de Interne francez și a ministrului delegat pe lângă ministrul francez al Afacerilor Externe, în septembrie 2012. Acest acord, care se va semna la nivelul colectivităților locale, înseamnă expresia voinței de a coopera și colabora pentru reinserția unor familii de naționalitate română, care aparțin minorității rome și care se vor întoarce în mod voluntar din localitatea Nantes. Nu-mi rămâne decât să le mulțumesc președintelui Ion Prioteasa și prefectului Marius Deca pentru angajamentul de a semna acordul în data de 24 mai”, a declarat Fabrice Basile, șeful misiunii Oficiul francez pentru imigrație și integrare din cadrul Ambasadei Franței la București.
La evenimentul organizat în sala de ședințe a Consiliului Județean Dolj a mai participat coordonatoarea acțiunii sociale de reinserție a Oficiul francez pentru imigrație și integrare din cadrul Ambasadei Franței la București, Marie-Therese Leblanc, și directorul Direcției de Afaceri Europene din cadrul CJ Dolj, Ileana Măjină.


Publicat în

în