Peluza Sud revine acasă. Spectacol grandios pe străzi, în peluză și pe teren


Nucleul galeriei Universității Craiova intră pentru prima dată pe Ion Oblemenco după o pauză de patru ani și patru luni de zile lungi și istovitoare. Peluza Sud își ocupă casa la meciul României cu Suedi, marți, 27 martie 2018.

Biletele pentru meciul României în Peluza Sud s-au vândut în totalitate deoarece cea mai frumoasă galerie din țară dorește să facă spectacol la meciul cu Suedia. Nucleul galeriei urmează să se întâlnească la ora 17:30 pentru ultimele pregătiri, iar de la ora 19:30 sunt așteptați toți fanii care au bilete în SUD în Piața Mihai Viteazul.

Sărbătoare în peluză și-n teren

Aproximativ 6-7000 de oameni urmează să pornească într-un marș spre stadionul Ion Oblemenco. Acustica fabuloasă de pe Calea Unirii și transmisia Pro TV care va acoperi și evenimentele din afara stadionului vor face ca glasul Peluzei Sud să se facă auzit în întreaga Românie.

Suporterii Universității Craiova vor veni îmbrăcați în haine negre în semn de protest față de modul în care administrația PSD a orașului tratează echipa lor. Ei vor scanda mesaje la adresa ministrului Muncii, Vasilescu Lia Olguța, la adresa actualului primar Genoiu Mihai și la adresa tuturor celor care se fac vinovați pentru situația în care este acum simbolul Olteniei.
Prin mobilizarea exemplară a PS97 se dorește să se arate tuturor care este echipa preferată a orașului în condițiile în care atât suporterii cât și FCU au fost supuși unui embargou mediatic din partea presei în ultima perioadă.

Sărbătoarea va fi deplină. Atmosfera o să fie una fabuloase pentru oricine iubește Craiova și a trăit momente memorabile pe stadionul Ion Oblemenco înainte de demolare. OZN-ul din Bănie urmează să primească viață odată ce suporterii ocupă Peluza Sud.

Recomandări pentru suporteri și jucători

În ultima perioadă puținii fani ai CSU au încercat să scuze prezența lor scăzută pe stadion prin faptul că ar „boicota” meciul. În realitate ei sunt atât de puțini încât nu vor ca prezența lor să fie comparată cu armata uriașă care este Peluza Sud.

La această manifestare nu vor fi incidente. Peluza Sud nu are nimic de demonstrat. Este galeria cea mai puternică din România și în afară faptul că reintră pe stadion după atâta vreme, dorește să încurajeze echipa națională.
Suporterii au fost deja instruiți să nu răspundă la provocări fie că ele vin de la ce câțiva rivali de la CSU, fie că vin de la autorități. De asemenea, suporterii au aflat că trebuie să intre pe stadion cu actele de identitate.

Jucătorii echipei naționale trebuie să salute Peluza Sud atât la începerea cât și la finalizarea partidei. Acolo sunt suporterii lor cei mai de seamă. Preferabil este ca Nicușor Bancu și Alexandru Mitriță de la CSU, dacă joacă, să fie moderați în manifestări.

Recomandări pentru autorități

Vice-președintelui PSD, Olguța Vasilescu și altor oficiali ai partidului le recomandăm să nu-și facă inimă rea cu prilejul acestui eveniment. Este sărbătoarea suporterilor Universității Craiova. Singura problemă pe care o pot avea este dacă toți suporterii vor ieși la vot la umătoarele alegeri.
Recomandăm primarului ales să mute temporar mașinuța cu CSU din Piața Mihai Viteazu. Nu este nevoie de provocări.

Jandarmeriei îi reamintim că este o instituție militară, neimplicată politic și care trebuie să asigure ordinea publică în contextul legii. Nimeni nu dorește să creeze probleme, dar nici nu ar fi indicat ca prin măsuri abuzive să se ajungă la incidente. Ofițerii trebuie să înțeleag faptul că sunt militari care au jurat credință României, nu unei foste secretare de școală din Videle. Printre suporteri sunt rudele lor, prietenii lor și copii lor.
Prev Cum se „cumpără” suporteri. Primăria oferă cadouri celor care țin cu echipa PSD