REPORTAJ. Și la Cetate tot pentru Universitatea răsare Soarele


Cetatea este o comună în sudul județului Dolj. Înainte de război era mai mare decât Calafatul. Avea un port în care se adunau toate cerealele din Oltenia și sute invadau localitatea ca niște furnici care se îndreaptă spre o bomboană uitată în soare. În week-end, Cetatea a fost invadată de Peluza Sud. Mii de suporteri ai Universității Craiova au luat cu asalt micuțul stadion din localitate pentru derby-ul Ligii a IV-a.

Cetatea s-a primenit în ajunul meciului

De câteva zile o mașină de pompieri își vărsa conținutul pe terenul de fotbal. A fost înlocuită de câteva aspersoare care au schimbat puțin nuanța suprafeței de joc din galbenul strălucitor al câmpiei bătute de soare într-un verde pal care scotea mai bine în evidență denivelările.

Localitatea este cunoscută de toată lumea. Cel mai important lucru despre care toată lumea are habar este restaurantul lui Dinescu. El a pus Cetatea pe hartă în urmă cu zeci de ani când a cumpărat cu bani puțini fosta comendurire a portului de la Primărie. Acum, după ce a renovat tot și a făcut marketing intens, atât Portul Cultural, cât și Cetatea sunt cunoscute de toată lumea.

Nețoiu - magnatul de la malul Dunării

Un alt VIP propășit în localitatea de la malul Dunării este Gigi Nețiou. El are o parte însemnată din pământul din zonă și a construit în urmă cu zece ani un hotel de patru stele. De Cetate se leagă și istoria modenră a Universității Craiova. Primarul Marin Duță și poetul Mircea Dinescu au fost amfitrinii unei negocieri tripartite pentru vânzarea Universității Craiova de la Dinel Staicu la Gigi Nețiou. Negocierile s-au purtat în 2005 la conacul lui Mircea Dinescu în prezența geleriei și a lui Antonie Solomon.

Acum, la mai bine de 12 ani de la acel moment, galeria Craiovei a ocupat Cetatea pentru al doilea meci al echipei revenite în fotbal după șase ani de pauză. Locuitorii comunei țin mai mult cu formația lui Mititelu, mândria Olteniei, Campioana unei Mari Iubiri.

Stadionul arhiplin

Cu mic cu mare se adună la stadionul care părea neâncăpător. Câțiva pomi uitați de topoarele celor care au fost în căutare de lemne iarna trecută sunt asaltați acum de curioșii care vor să vadă Craiova la treabă. Stadionul e alb-albastru, iar din boxe se aude imnul Universității Craiova spre deliciul suporterilor din Peluza Sud și a spectatorilor din Cetate și din Craiova.
Cetate_Stadion
Facem din start o distincție între suporteri și spectatori. Primii sunt cei care își dau viața pentru fotbal, care fac parte din galerie și care au suferit intens în cei șase ani în care echipa nu a fost pe teren. Ceilalți reprezintă grosul oamenilor de pe stadion. Iubesc la fel de tare Universitatea și au suferit la fel de mult, doar că nu se manifestă la fel.

Ambele categorii sunt importante pentru Universitatea Craiova. La începutul meciului Peluza Sud ia foc la vederea lui Dorel Stoica. Fostul lor idol bate spre 100 de kilograme dar a ținut să joace împotriva echipei care i-a dăruit în carieră aproape un milion de dolari.

În ciuda vârstei, gabaritului și a istoriei, Dorel intră cu răutate. Joacă până la ultima suflare și răspunde arogant înjurătoruilor venite din galerie. Suporterii sunt înfierbântați, spectatorii nu înțeleg.

Peluza Sud și spectatorii

Un localnic brăzdat de soare strigă tare spre galerie „Ce aveți cu el?”. Un ropot de înjurături se aud din partea peluzei. Unul dintre liderii Peluzei Sud ia portavocea și-i admonestează pe țărani deșin nu pare a avea mai mult de două generații pe asfalt nici el.

Un suporter mai bătrân îl admonestează „Dacă era Barză aici îți băga portavocea pe gât”. Și are dreptate, toți cei prezenți în tribune țin cu Craiova. Mulți dintre ei vor veni peste 3 ani pe Ion Oblemenco sau cum s-o numi stadionul cel nou să susțină echipa în Liga I. Peluza trebuie să fie ambasadoarea Universității Craiova și să își sporească numărul din aceste 12 localități în care Universitatea va juca în Liga IV-a. Sunt așezările Doljului în care toată lumea are sânge alb-albastru în ciuda confuziilor create de mașinațiunile din ultima perioadă.

Umbra lui Rotaru la Cetate

De cealaltă parte a terenului, Adrian Mititelu suferă și trăiește meciul. Nu stă așezat pe banca Craiovei. Acolo este Nicolo Napoli care strigă mai tare ca la un meci de UEFA. Are și de ce, jucătorii de la Tractorul Cetate aleargă mult mai tare decât le-ar permite legile fizicii și corpurile cu multe kilograme în plus. Din când în când vreun suporter le strigă ironic „Stai mă că mori dacă alergi așa. Nu merită să mori pentr banii lui Rotaru” făcând referire la o eventuală premiere care ar fi fost promisă de patronul clonei.

Primarul etern - Clark Gable modern

Pe banca gezdelor șade nea Marin. Primarul și liderul incontestabil al comunei Cetate. Este calm și își mângâie liniștit mustața tunsă scurt după modelul Clark Gable din Pe aripile vântului. Este la a șaptea legislatură și la câte a făcut pentru Cetate poate să mai câștige liniștit încă șapte fără să facă nimic. Este cunoscut pentru faptul că de fiecare dată, când sunt alegeri locale pleacă în concediu.
Cu toate acestea el reprezintă vâful de lance al PSD Dolj. L-a scos pe Manda deputat și pe Olguța senatoare în 2012 cu cel mai mare număr de voturi. Este iubit de oameni și nici nu a intra în probleme penale. Având în spate puterea dată de cele 80-90% din voturile comunei, Marin Duță a știut să negocieze bine pentru oameni și a realizat multe. Cu el primar, PSD nu a pierdut niciodată la Cetate.

Lucrurile s-au schimbat. Drumul până la Dunăre este asfaltat. În comună există o duzină de magazine și 5 - 6 terase. O plajă modernă este asaltată zilnic de turiști. Lucrurile sună bine pentru Cetate.

Întreaga Oltenie așteaptă Craiova în Liga I

Meciul curge agale, iar jucătorii de la Tractorul sunt transpirați ca niște cai leneși care s-au forțat prea mult. Craiova se desprinde. Primarul nu este trist. Pentru prima dată PSD nu reușește ceva la el în localitate, dar dincolo de toate și el ține tot cu Universitatea Craiova dincolo de părerea partidului, de jocurile Olguței cu Rotaru sau de dorința lui Dorel Stoica de a bate fosta lui echipă.

Primarul din Cetate îl felicită pe Mititelu. Probabil că va fi ultimul primar PSD care va face asta în Liga a IV-a. Își permite pentru că la Cetate oamenii votează omul, nu partidul.

Galeria dansează cu echipa. La boxe răsună din nou imnul care este cântat de gazde și oaspeți. Toți respiră petru Universitatea Craiova. Locuitorii din Cetate își fac poze cu Nicolo Napoli, iar spectatorii se îndreaptă agale spre casele lor. Mulți au terenul în arendă la Gigi Nețoiu și se întreabă dacă la el s-a referit scandarea cu Peluza Sud ... cu cazier.... Nu găsesc răspunsul. Asta e treabă de ultrași.

Cu toate astea le-a plăcut atmosfera din tribune și speră, la fel ca toată Oltenia, ca cei trei ani să treacă repede și să poată umple stadionul din Craiova pentru a putea să încurajeze Universitatea Craiova.
Prev Baschetbalisti noi la Craiova
Next Jandarmeria Craiova acuzată de blat politic! Șefii militarilor lovesc Peluza Sud, dar se uită în altă parte când este vorba despre echipa PSD