De unde provine slăbiciunea statului?


padre5Deşi unii politicieni încearcă să minimalizeze situaţia, România se află într-o perioadă critică. Critică din punct de vedere nu doar economic, ci şi moral, naţional. Nu-i vorba aici de o eventuală disoluţie naţională, ci de o criză a statului român confruntat cu o criză economică fără precedent. Recesiune ce poate duce la şubrezirea definitivă a statului.

Mulţi specialişti, precum istoricul Alex Mihai Stoenescu, susţin că este ceva normal, o continuitate firească. Că, încă de la existenţa sa, statul român s-a aflat în plină criză. Şi în 1866, şi la 1877, şi în 1916, când eram ameninţaţi cu desfiinţarea, şi în 1944, la intrarea ruşilor în ţară.

O sucesiune de crize prelungi, care şi-au pus definitiv amprenta asupra statului român, văzut ca mijloc de organizare al poporului. Stat care personifică din punct de vedere juridic naţiunea. Şi care are drept scop gestionarea acesteia.

Singurele momente de respiro au fost cele de sub regele Carol I - guvernarea lui Brătianuşi, parţial, în perioada interbelică. Spun parţial, pentru că cei 22 de ani de existenţă a României Mari (1918-1940) s-au dovedit, sub regele Carol al II-lea, un dezastru pentru democraţie. Dar şi o calamitate instituţională, prin corupţia pe care a pus-o la punct camarila regală. Flagel la care au contribuit o groază de oameni politici, astăzi prezentaţi într-o aoreolă de mari patrioţi.

În realitate, mulţi dintre ei au fost ori agenţi ai unor puteri străine, ori nişte oameni puşi pe căpătuială cu orice preţ. E drept că numărul lor era mult mai mic decât cel al politicienilor de astăzi. Că niciodată, statul român nu a putut să se impună sănătos în administraţie, în guvernarea ţării, stau mărturie şi dictaturile pe care le-a traversat România.

Alexandru Ioan Cuza a domnit dictatorial şi nu s-a ferit să joace rolul unui prinţ cu maniere de vizir otoman. Regele Carol I, marele rege făuritor de ţară, a înţeles cu greu sistemul democratic. Până la moarte le întindea „miniştrilor săi” un singur deget sau două, în funcţie de importanţa fiecăruia, ca mod de salut. A închis ochii convins că doar prin autoritate şi disciplină prusacă poate fi guvernat acest popor.

După dictatura lui Carol al II-lea, România s-a ales cu alte trei dictaturi: cea legionară, cea antonesciană şi cea comunistă. Practic, cu mici perioade de respiro, România a fost guvernată prin dictatură. Iar atunci pârghiile statului nu funcţionează normal, firesc, organic, ci milităros. Inspirat, cineva spunea că poate asta şi reprezintă Coloana Infinită a lui Constantin Brâncuşi (denumită iniţial „Coloana recunoştinţei fără sfârşit”): evoluţia poporului român. O dată sugrumat, un pic lăsat liber, din nou sugrumat. O infinită coloană funerară...

Pare stupid, dar niciodată România nu a avut timp să se aşeze. Să-şi facă o bază sănătoasă, un fel de fundaţie solidă a statului. O istoria a administraţiei publice locale în statul român modern ar demostra haosul permanent, inconsecvenţa deciziilor şi modul heirupist de organizare.

Slăbiciunea acestei administraţii s-a văzut clar imediat după Marea Unirea de la Alba-Iulia din 1918. A fost nevoie de ani de zile ca administraţia românească să se impună în Transilvania. Prin anii 1930 încă mai puteai descoperi lucrând în administraţie funcţionari cezaro-crăieşti care nu ştiau limba română şi foloseau pentru documente oficiale hârtii cu antetul defunctului Imperiu Austro-Maghiar!

Exact aceeaşi situaţie s-a petrecut în Basarabia.

În aproape 25 de ani, statul nu a fost capabil să re-românizeze administraţia din Basarabia, iar nu doar în gospodăriile ţăranilor, ci şi în diverse birouri prăfuite mai tronau tablourile cu ţarul Nicolae al II-lea. Iar ca dezastrul să fie total, în Basarabia au fost trimişi - drept pedeapsă - cei mai slabi şi mai corupţi funcţionari. O strategie care şi astăzi ne costă mult...

De unde provine acestă slăbiciune a statului, a administraţiei? Din istorie, din lipsa unui plan, din lipsă de timp? Sau pentru că nu avem vocaţia organizării? Nu suntem metodici şi ordonaţi? În pragul unui posibil colaps economic, e bine de văzut dacă vom putea construi vreodată o administraţie autentică. Sau vom fi înghiţiţi de birocraţia tipică Bruxelles-ului şi cu asta basta.

Redevenim nişte colonizaţi! Una este să rămâi un stat într-o uniune şi alta e să fii asimilat!
Prev Drumul autostrăzii pierdute
Mr Hoang

Leave a comment