ANALIZĂ. Cascadoriile penale ale fostului primar din Calafat ajung la final în Septembrie. Judecătorii pot să-l condamne definitiv, iar procurorii să-i mai facă un dosar


Urmează o lună de foc pentru fostul primar al Calafatului. Pe 12 septembrie Mircea Guță are termen la Curtea de Apel în dosarul în care Tribunalul l-a condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare. Tot în septembrie de către procurorii DNA un nou dosar penal pe numele acestuia. Vă prezentăm istoria unui edil aproape necunoscut publicului neavizat, dar cu o activitate halucinantă la granița între administrație și fără-de-lege.
Primul mandat - primele probleme

În primul mandat de primar al lui Mircea Guță, au început să apară speculații cu privire la afacerile oneroase pe care el le desfășoară în primăria Calafat. Alegerile din 2012 l-au prins în plin scandal legat de turnarea unor covoare asfaltice în oraș de către celebra firmă Erpia SA, o abonată la lucrări publice plătite de diverse autorități din Dolj.

Problemele aveau însă să iasă la iveală. Procurorii DNA și inspectorii Curții de Conturi au descoperit o serie lungă de contracte pe bani publici acordate în condiții dubioase. Și oficialii din partea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice au pus ochii pe Guță, Primăria Calafat primid o amendă de 40.000 de lei pentru modul în care s-a cheltuit banul public.

Al doilea mandat - după probleme apar dosarele

A câștigat la pas alegerile beneficiind de faptul că în 2012 liberalii erau parte din USL-ul care a spulberat tot în alegeri.

Doi ani mai târziu Guță este trimis în judecată de procurorii DNA de la Craiova. El a fost acuzat de luare de mită și abuz în serviciu. Prejidiciul calculat de procurori este de 400.000 de euro. Drept mită, Guță era acuzat că a primit un autoturism Chrysler.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, primăria a decontat 85 de facturi emise de firmele (Bricomat SRL, Perhart Instal SRL, Agmeb Materiale SRL) lui Constantin Coman (Dacul), bulibașa din Drăgănești-Olt. Valoarea bunurilor achiziționate a fost cu 55% mai mare decât cea reală, iar marfa a fost livrată fără nici un fel de formalități, transporturile fiind făcute de obicei în zile de weekend, dar și în zile lucrătoare, după orele de program. Concomitent, un alt dosar DNA se anunța pe numele primarului, surse judiciare susținând că este vorba de un prejudiciu de 700.000 de euro.

Afaceri cu procurorii pe urmele sale

Urmărit de procurori și atacat de presă, Mircea Guță intră în al doilea mandat pus pe fapte mari. O serie de firme de casă câștigau aproape toate licitațiile organizate de primărie.

Alimada SRL manageriată de Dorina Duinea a luat 243 de contracte, majoritatea lor covârșitoare cu Primăria Calafat. Dihoru Sorin Impex SRL, o altă firmă din orașul lui Guță a semnat cu municipalitatea un număr de 523 de contracte publice.
Controverse au născut și colectarea deșeurilor din Calafat, operațiune efectuată de firma Semcor din Craiova. Curtea de Conturi a constatat faptul că aceasta afacere a prejudiciat bugetul micului orășel de la malul Dunării cu 77.000 de lei. Aceiași instituție a descoperit că primăria a decontat amenajarea cu zilieri unui drum în Golenți, investiție imaginară sau că instituția condusă de Guță a efectuat mai multe cheltuieli nelegale pentru carburanți și deplasări în străinătate.

În anul 2015 Primăria Calafat a atribuit direct lucrările pentru reabilitarea stadionului din localitate. Firma Edin Construct nu are nici măcar cont valabil în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Valoarea contractului a fost de 290.000 de lei, iar prejudiciul se pare că este de 70.000 de lei.

Context politic

Mircea Duță a renunțat la candidatură în 2016 urmând exemplul mai multor politicieni care au considerat că o funcție publică îi poate face pe judecători mai puțin severi. S-a înșelat. În martie 2017 a primit condamnarea de 5 ani și 4 luni.

L-a susținut pe Lucian Ciobanu, patronul firmei Tasi Trans care a primit 48 de contracte în zona limitrofă a orașului Calafat dacă stăm să analizăm numai Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Gurile rele spun că firma ar fi fost cuprinsă și în analizele făcute de autorități. Consilierii personali ai primarului penal Guță sunt tot la post. La fel și administratorul orașului.
Aproape toate faptele penale ale lui Mircea Guță s-au bazat pe susținerea colegilor de la partid. Mihai Voicu sau Dan Mogoș l-au considerat pe acesta un activ de preț deoarece era singurul edil de oraș din județ. Înainte de condamnarea de la Tribunalul Dolj în Calafat se vorbea despre faptul că Mihai Voicu ar fi intervenit la judecătoarea Verginica Stănilă prin intermediul nașului acesteia, Adrian Sandu care este primarul localității Siliștea Crucii și coleg de partid cu Voicu și Guță. Intervenția nu s-a făcut sau nu a ținut, drept dovadă condamnara.
Apropierea termenului de la Curtea de Apel a făcut din nou ca zvonurile să curgă dinspre Calafat. Un nou scenariu prinde contur: o angajată nouă de la Primăria Calafat, Claudia Otovescu este cumnata judecătorului Daniel Otovescu. Aceiași zvonistică dă ca sigur rezolvat și cel de-al doilea dosar de la DNA care așteaptă soluționarea în această lună. Cu toate acestea, războiul care se desfășoară la structura centrală anti-corupție și ultimele ieșiri ale Laurei Codruța Kovesi taie elanul oricăror intervenții. De asmenea, numele procurorului de caz, Cristina Fota Bărbulescu este dincolo de orice suspiciuni.
Prev ALERTĂ. Apă nepotabilă la robinet. Compania de Apă Oltenia amendată!
Next „Autostrada” licitată cu greșeli, ajustată de CNSC. Liviu Dragnea e optimist