"Biblioteca din vacanță"

De nouă ani de zile, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează cursuri gratuite pentru elevi, în cadrul proiectului „Biblioteca din vacanță”. Anul acesta, înscrierile se fac în intervalul 26-30 iunie, între orele 8.30-16.30, la Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene “Alexandru și Aristia Aman”, strada M. Kogălniceanu, nr. 9 sau la numerele de telefon 0251532267 și 0351441809, interior 104. Numărul locurilor disponibile este limitat.
În perioada 3 iulie – 31 august, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” se vor desfășura, săptămânal, o serie de ateliere și cursuri educative, structurate pe două categorii de vârstă. Astfel, pentru clasele I-IV, în cadrul Secției pentru Copii și Tineret – Ludotecă, se vor desfășura ateliere de: limba engleză, limba spaniolă, origami, hand-made, respectiv dans. Elevilor mai mari, clasele V-VIII, le sunt rezervate cursurile: „Micul Jurnalist”, „Public Speaking”, limbă spaniolă și teatru. Programul „Biblioteca din Vacanță” este alternativa inedită pe care o propune Biblioteca Aman pentru petrecerea timpului liber în sezonul estival. Vacanța de vară este perioada anului în care elevii dispun de cel mai mult timp liber. Ca atare, însoțiți de părinți, bunici sau amici, copiii se pot înscrie la cursurile gratuite care se vor derula timp de două luni la bibliotecă. Vor avea astfel ocazia de a învăța lucruri noi și de a se relaxa într-un mediu plăcut. Alături de distracție, toți cei care se vor înscrie la cursurile din acest an vor avea posibilitatea de a deprinde abilități noi. Dansul, limba engleză, cursurile de public speaking și atelierul de teatru, sunt doar câteva dintre programele pe care le oferă biblioteca pentru această ediție. Fără excepție, toate cursurile și atelierele programului vor fi desfășurate de voluntarii bibliotecii.

“La biblioteca Aman, fiecare nouă vacanță de vară înseamnă “Biblioteca din Vacanță”. De nouă ani de zile, fără întrerupere, dezvoltăm proiectul “Biblioteca din Vacanță”, o inițiativă a bibliotecarilor de la Secția de Copii și Tineret și Ludotecă. Ca de fiecare dată la sfârșitul lunii iunie, în aceste zile pregătim ultimele detalii ale programului. Într-un cadru primitor, îi invităm pe toți cei care doresc să-și exerseze cunoștințele de engleză sau spaniolă, pe toți cei care vor să se inițieze în tehnicile de hand-made sau origami dar și pe cei pasionați de dans să se înscrie la cursurile și atelierele noastre. Vom relua cursul de teatru, un atelier pe care l-am desfășurat în cadrul primelor ediții și pe care, spre bucuria copiilor, îl reintroducem cu această ocazie. Suntem convinși că toți participanții dispun de noțiuni elementare pentru toate cursurile și atelierele la care se vor înscrie. Noi sperăm ca prin activitatea voluntarior noștri să le oferim copiilor ocazia de a-și perfecționa abilitățile, de a petrece un timp util la bibliotecă și, în fond, de a învăța într-un mod cât mai dinamic. Le mulțumesc tuturor colegilor mei și voluntarilor implicați”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” continuă și în acest an derularea proiectului „Biblioteca din Vacanță” ajuns la cea de-a IX-a ediție. Adresat copiilor din clasele I-VIII, proiectul se desfășoară în intervalul 3 iulie – 31 august și este structurat pe mai multe ateliere: engleză, spaniolă, dans, jurnalism, hand made, origami, public speaking și teatru.
Prev Circulația pe podul Calafat – Vidin va fi întreruptă
Next Muncitor rănit la stadion