Sfaturi pentru şcolari şi părinţi

Elevii și preșcolarii s-au întors luni la cursuri, după două săptămâni de vacanță. Inca de la inceputul anului scolar, poliţiştii au inclus, în itinerariile lor, toate unitățile de învățământ preuniversitar din Dolj, desfăşurând zeci de activităţi cu elevii, cadrele didactice, părinţii si cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene. De lunii, efectivele Poliţiei Române sunt din nou în teren, în zona şcolilor, grădiniţelor şi liceelor, pentru siguranţa elevilor şi fluidizarea traficului rutier.
NU UITAŢI DE RECOMANDĂRILE NOASTRE!

Dragi copii: Pe drum, respectaţi regulile de circulaţie şi nu alergaţi pe trecerile de pietoni! Nu acceptaţi compania unor persoane necunoscute şi nu primiţi nimic de la acestea, indiferent ce vă spun! Evitaţi să aveţi asupra voastră sume mari de bani sau bijuterii deosebite, pentru a nu atrage atenţia infractorilor! La şcoală, păstraţi-vă calmul când discutaţi în contradictoriu şi nu recurgeţi niciodată la violenţă pentru a vă impune părerile! Aveţi grijă de lucrurile personale şi de bunurile şcolii! Nu umblaţi cu lucrurilor colegilor fără acordul lor şi nu le ascundeţi, nici măcar în joacă! Păstraţi liniştea şi curăţenia în şcoală, nu alergaţi pe scări şi nu vă împingeţi colegii în pauze! Protejaţi elevii mai mici şi ajutaţi-i să se simtă în siguranţă! În timpul pauzelor, nu părăsiţi incinta şcolii sau curtea unităţii de învăţământ! Semnalaţi profesorilor prezenţa unor străini în şcoală sau în curte, mai ales dacă aceştia încearcă să atragă elevii în discuţii sau să le ofere vreun bun! Nimeni nu are dreptul să vă ameninţe sau să vă vorbească urât. Spuneţi-le imediat profesorilor sau părinţilor dacă vă simţiţi agresaţi în vreun fel!

Stimaţi părinţi: Încurajaţi-vă copilul să vă povestească ce prieteni are, cu ce probleme se confruntă şi cum îşi petrece timpul liber! Nu îl lăsaţi să petreacă prea multe ore în faţa calculatorului şi nu-i permiteţi să stea seara, afară, până la ore târzii!
Prev Scandal cu iz penal la Primăria Craiova. Un ziarist evacuat cu poliția
Next Anchetă pentru cadavrele și coșciugele din Parcul Tineretului