Scandal cu iz penal la Primăria Craiova. Un ziarist evacuat cu poliția


Un cunoscut om de presă din Craiova a fost „executat” rusește de aparatul administrativ din Primăria Craiova. El a aflat pe propria piele că este greu să pătrunzi în rândul funcționarilor publici. Scandalul are conotații penale.
Mihai Firică a participat la concursul pentru funcția de manager al Casei de Cultură Traian Demetrescu. El acuză că fost obstrucționat de funcționari. După analiza proiectului de management, Firică s-a văzut depășit de un actor din Vâlcea.

„Au încercat să mă blocheze şi să mă scoată din concurs, au încălcat legile şi propriul regulament. În cele din urmă, au ales să facă o caricatură de concurs fără a le fi ruşine.”

Misterul s-a elucidat la interviu unde ziaristul a descoperit că în comisia de examen se regăsea și șefa biroului de imagine din Primăria Craiovei, în trecut director de marketing al Asociaţiei Craiova Capitala Culturală Europeană 2021.

„DNA Craiova anchetează de luni bune modul cum s-au cheltuit banii publici. În proiectul meu de management, care a fost notat şi de Marina Andronache, am criticat programele şi proiectele defectuoase, prin care au fost risipiţi banii publici, Casa de Cultură Traian Demetrescu fiind membru în celebra asociaţie anchetată de procurorii DNA. Deşi Craiova a fost eliminată cu o notă ruşinoasă din competiţie, Casa de Cultura a continuat acele proiecte De mai mult timp, mă aflu în conflict deschis cu acestă individă şi cu soţul său. Aşa cum am spus, voi face public proiectul meu de management pentru a arătat, odată în plus, halul în care instituţiile sunt populate de o faună politico-nepotistă rapace”

Firică a fost scos cu poliția locală din sediul Primăriei unde se dusese pentru a reclama mai multe nereguli. El a anunțat că va încerca să anuleze concursul și va face mai multe plângeri penale împotriva funcționarilor primăriei.

Până la ora publicării materialului nu a reușit să aflăm un punct de vedere oficial al Marianei Andronache.
Prev Câte persoane din Dolj dețin arme de foc și ce trebuie să facă urgent
Next Sfaturi pentru şcolari şi părinţi