Ce face doctorul Șurlin în așteptarea dosarului penal


Doi oameni au murit. Alți pacienți au trecut pe lângă moarte. Dosarul penal zace într-un sertar plin de praf de la poliție. În acest timp, principalul suspect se judecă în civil cu o pacientă care a avut noroc și nu a decedat.

Despăgubiri înainte de anchetă

Valeriu Șurlin, șeful Clinicii de Chirurgie 1 din cadrul Spitalului de Urgențe Craiova a fost dat în judecată de către o pacientă din „lotul morții”. Femeia a făcut parte din cei 9 pacienți operați în urmă cu opt luni la Craiova din care doi au decedat.
Ea a depus plângere la Judecătoria Craiova reclamând atât pe doctorul Valeriu Șurlin cât și instituția medicală. Surse juridice declară că femeia a fost grav afectată de operația efectuată de Șurlin împreună cu o echipă de medici francezi care nu aveau drept de practică în România. Pacienta a trebuit să mai facă o serie de operații și proceduri medicale costisitoare pentru a repara greșelile echipei de doctori care îi promiseseră că o scapă de obezitate printr-un procedeu revoluționar.

Dosarul penal în stand-by

Alți doi pacienți din același lot au avut mai puțin noroc. Un bărbat de 47 de ani și unul de 43 de ani au murit la scurt timp după ce Valeriu Șurlin împreună cu mai mulți medici din Franța i-au operat. Ancheta ulterioară a Ministerului Sănătății a relevat faptul că medicii francezi nu aveau dreptul de a efectua operații în România.
„Inspectia Sanitara a sesizat Colegiul Medicilor cu privire la noua operatii efectuate cu sprijinul unor medici straini la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova fara aprobare temporara sau ocazionala de prestare de servicii medicale in Romania de la Colegiul Medicilor” se arăta atunci într-un comunicat al Ministerului Sănătății.

Dosarul penal deschis cu această ocazie trenează de mai multe luni de zile deși este vorba de omor din culpă și vătămare corporală gravă, două încadrări care în mod normal pun autoritățile în mișcare mai repede. Dacă în cazul procesului civil vinovații plătesc despăgubiri, procesul penal aduce cu sine pedepse cu închisoarea pentru că, în definitiv au murit niște oameni.
Prev Vremea în Oltenia
Next Accident pe rocada Craiovei