Rus cu acte false prins la Calafat



În data de 20.02.2017, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-a prezentat pentru a intra în țară, călătorind cu un autoturism marca Audi, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităților cehe.Echipa comună formată din polițiști de frontieră români și bulgari a avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de călătorie prezentat, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.De asemenea, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul rus David N., în vârstă de 36 de ani. Bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate falsă din Bulgaria, în schimbul sumei de 1.000 euro și a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Polițiștii de frontieră au întrerupt călătoria persoanei în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, aceasta a fost preluată de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurile legale ce se impun.
Prev Instruiți de APIA
Next Ai vazut o groapă, spune unde e!