×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 333

Atenţionare de călătorie la bulgari

MAE informează cetățenii români care doresc să călătorească în Bulgaria că, la sfârşitul lunii ianuarie 2017, au intrat în vigoare anumite modificări legislative referitoare la modalitatea de plată a taxei pentru utilizarea infrastructurii în Republica Bulgaria.
Astfel, începând de la 31 ianuarie, vehiculele care ajung într-un punct de trecere a frontierei având ca destinație teritoriul Republicii Bulgaria pot continua călătoria numai după plata taxei de drum pentru categoria relevantă în unitatea specializată a Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.
În punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse, pe sensul de mers dinspre România către Bulgaria, taxa de drum se plătește la ghișeul Agenției Vamale, situat la aproximativ 100 de metri după locul unde se efectuează controlul pașapoartelor.
În conformitate cu noile reglementări din Bulgaria, un vehicul, care sosește la frontieră pentru a părăsi teritoriul Bulgariei, și care nu deține un document valabil privind plata taxei de drum pentru perioada relevantă și categoria de vehicul, poate părăsi teritoriul Bulgariei numai după plata unei taxe compensatorii, la unitățile specializate ale Agenției Vamale din punctul de trecere a frontierei.
Prev Cod galben de inundaţii
Next Romania ingheata