SC ZAHĂRUL CORABIA SA a topit 4,5 milioane de Euro din bugetul de stat

Potrivit DIICOT, membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale, utilizând un număr de 24 de societăţi comerciale, pentru derularea de activităţi de comerţ ilegale cu zahăr sau alte mărfuri. Astfel, ca mod de operare, inculpaţii au înfiinţat în Bulgaria şi Ungaria, societăţi comerciale în numele cărora erau efectuate achiziţii intracomunitare de mărfuri din România, scutite de plata TVA. În realitate, prin utilizarea de documente false, mărfurile erau comercializate pe teritoriul României, fara plata taxelor si impozitelor aferente, prin intermediul altor societăţi comerciale, controlate de către membrii gruparii.

Prin intermediul uneia dintre societăţi, SC ZAHĂRUL CORABIA SA, a fost creat bugetului de stat un prejudiciu de peste 6.300.000 lei, prin înregistrarea fictivă a 10.000 tone zahăr, ca fiind livrare intracomunitară. Prejudiciul total cauzat prin eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat este de aproximativ 4.500.000 Euro. Procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova au trimis cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Dolj.

Prev Cum ne ferim de hoţi pentru un 1 Mai şi un Paşte liniştit?
Next Falsificatori de carduri reţinuţi la Craiova